Borcea: „Dorința noastră de răzbunare a fost foarte mare!”
Brașovul a suferit în această seară, contra lui Dinamo, prima
înfrângere pe teren propriu de la revenirea în Liga I.
Câinii s-au răzbunat într-o oarecare măsură pentru cele două
înfrângeri din sezonul trecut, când stegarii au trimis titlul la
Urziceni.
Cristi Borcea este entuziasmat de victoria obținută și anunță că
trupa din Ștefan cel Mare poate să învingă pe orice teren din Liga
I.
„Este o victorie importantă care ne menține în luptă.
Dorința noastră de a răzbuna acele două meciuri pierdute în sezonul
trecut a fost foarte mare. Suntem o formație puternică, putem să
învingem pe orice teren din Liga I.„, a spus oficialul la
DigiSport.
Șicanele brașovenilor, devenite deja celebre, au fost taxate de
președintele executiv al lui Dinamo: „Antrenorii au vrut să
vadă cum este terenul și nu li s-a dat drumul.„
Victoria de azi e cu atât mai importantă cu cât câinii rămân în
fruntea clasamentului: „Dacă pierdeam contactul cu
plutonul, erau șase-șapte puncte pe care cu greu le puteam recupera
până la sfărșitul turului.„