Adrian Mititelu, președintele Universității, îl înțeapă pe acționarul dinamovist Cristi Borcea. Olteanul răsucește cuțitul în rana "Câinilor" și lasă să se înțeleagă că Dinamo încearcă să pună presiune pe arbitri pentru a evita momentele neplăcute din finalul stagiunii trecute. Mititelu, pozează într-o persoană inocentă, amintind că în sezonul trecut Universitatea a fost dezavantajată continuu de arbitraje, dar oltenii n-au făcut scandal.
"Borcea este traumatizat după ce i s-a întâmplat în vară și acum se ia de meciul ăsta ca să pună presiune pe arbitrii. Ă‚sta e stilul lui de conducător. Face acum morală că a fost doar într-un meci dezavantajat, dar noi anul trecut am fost mereu dezavantajați.", a declarat Adrian Mititelu, la Fanatik Show.
Finanțatorul craiovean recunoaște totuși că în primul derby al campionatului, Dinamo a jucat bine și i-a luat prin surprindere pe fotbaliștii lui Mogoșanu. Despre jocul unuia dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo, Ousmane N’Doye, Mititelu a spus că senegalezul s.a evidențiat pentru că a jucat singur la mijlocul terenului.
"Dinamo va fi una dintre primele 3 în acest an și tactic, și prin atitudine. Ne-au surprins, echipa arată bine în acest an. N’Doye a ieșit așa mult în evidență la mjlocul terenului pentru că n-a avut cine să-i țină piept.", a afirmat Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER