Dinamo a încropit ieri o reunire a lotului, asta deși echipa nu are niciun antrenor confirmat și oficial 100%, iar din jucătorii prezenți ieri, jumătate s-ar putea să nu conteze pentru „câini” în sezonul care vine. Chiar și așa, Ciobotariu le-a atras atenția fotbaliștilor că el va fi antrenorul echipei și la startul campionatului. Asta după ce însuși Cristi Borcea anunțase succint în vestiar: „El este antrenorul vostru, Cornel Dinu va fi director tehnic”.
Forfotă mare ieri în „Ștefan cel Mare”. Dinamo s-a reunit, e drept, în parte, pentru că mulți dintre fotbaliștii de bază au fost învoiți din diferite motive. Rând pe rând, Moți, Dănciulescu și compania au intrat în vestiar, acolo unde au dat și de Giani Kiriță, care a venit să-i salute și să-i încurajeze. În acest timp, Cristi Borcea prezenta presei, îmbrăcat la patru ace, situația clubului: „Ciobotariu poate rămâne, dar încerc să-l conving pe Andone”. În vestiar însă, „Leonidas” a fost mai direct, comunicându-le fotbaliștilor că „Ciobi” este varianta finală a acționarilor: „Vă anunț că el este jupânul!”. Președintele executiv a fixat și obiectivele echipei: „Formarea unei echipe și grupele Europa League!”, după care a plecat către ședința Consiliului de Administrație.
Ciobi: „Eu rămân!” Ciobotariu a apărut ușor timid în fața presei în noua postură. „A fost un vis să ajung aici ca jucător, iar ca antrenor am același obiectiv, să pregătesc Dinamo. Nu știu dacă rămân, dar vreau ca tot timpul băieții să fie serioși”, a spus sec fostul fundaș. Înainte, el le ținuse un discurs și fotbaliștilor în vestiar, unul mult mai hotărât decât cel oficial: „Eu sunt noul antrenor și eu o să rămân. De aceea, țineți cont că, din acest moment, contează orice faceți la antrenamente!”. Ciobotariu era supervizat în tot acest timp de Cornel Dinu, „Mister” urmând să fie și consilierul tehnic al noului antrenor.
„Jucătorii pot să-mi spună și «Ciobi» dacă se vor antrena și vor juca bine. Să mă respecte prin muncă” Liviu Ciobotariu, Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER