Borcea ia atitudine și îi declară război „nașului”!** Săvulescu, căzut în dizgrație: „Ce dracu’ a făcut pentru Dinamo?”

Transferul lui Pârvulescu la Steaua a aprins spiritele. Borcea și Becali s-au contrat aseară, la televizor, într-un duel despre care unii spun că este o cacealma, iar alții îl văd deja războiul iernii. În direct, finul dinamovist și-a amenințat nașul stelist: „Îl iau pe Wesley și am auzit că-l vrea și pe Marica. Lasă că-l aduc eu la Dinamo. E Jihad!”

Pârvulescu la Steaua și Borcea a avut insomnie. O spune chiar el. „Nu am dormit, am trecut la treabă. Am vorbit cu toată lumea, cu Victor Becali, cu Giovani. O să-l aduc pe Wesley, îl trimit pe Săvulescu să negocieze cu Porumboiu, e război”. Pe scurt, Borcea a pornit Jihadul, așa cum îi place să spună, de data asta din diaspora și împotriva unei rude. Nașul Gigi Becali, care la rândul lui nu a rămas dator și a atacat, la fel, pe frontul mediatic, dar pe un alt canal. „M-a sunat Cristi și mi-a spus că e război. Așa e mai bine, Steaua și Dinamo trebuie să fie permanent în război. E adevărat, m-a amenințat că-l aduce pe Wesley, o să vedem ce se întâmplă cu Marica. Îi promisesem că i-l dau pe Bicfalvi acum, înainte să-i expire contractul. Acum, dacă îl semnează, îl va lua din vară, peste șase luni, că așa e la război”.

Porumboiu: „I-am dat cuvântul lui Gigi”
Imediat, pe front a apărut și Adrian Porumboiu, patronul lui Wesley, încă necontactat de Dinamo, dar sigur pe situație. „Nu, eu sunt om de onoare. I-am promis lui Gigi că i-l dau pe Wesley și acum nu pot să mă schimb. Am să fiu corect, dacă nu merge la Steaua, Wesley rămâne la Vaslui”, a comentat situația Porumboiu, un fel de Elveția între Palatul din Aleea Alexandru și plaja de la Miami.


E foarte bine ce s-a întâmplat cu Pârvulescu, pentru că am luat doi jucători mai buni decât Pârvulescu cu banii pe care i-aș fi dat pe el. Între 700.000 pe Pârvulescu și 800.000 pe Wesley, voi pe cine ați lua?
Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

Când am plecat din țară, i-am zis lui Dragoș Săvulescu să le prelungească contractele lui Kone și Ganea, dar el stă mai mult la televizor. Ce dracu’ a făcut ăsta pentru Dinamo?
Cristi Borcea, președinte executive Dinamo

Publicat: 06 01. 2012, 09:32
Actualizat: 06 01. 2012, 09:34