Borcea îi dă lecții lui Copos: „Dacă vinzi abonamente pentru retur cu 1000 RON o să salvezi Rapidul!”

Cristi Borcea pare preocupat de situația critică de la Rapid și îi transmite lui Copos că a găsit soluția salvatoare pentru giuleșteni. Oficialul dinamovist îi vinde un pont conducătorului din Giulești și îl lasă să înțeleagă că, în situații de criză, fanii consitutie o adevărată "mină de aur". Borcea consideră că, mânați de dragostea pentru culorile clubului, fanii "alb-vișiniilor" ar scoate bani grei din buzunar pentru a urmări live formața care a încheiat turul de campionat pe locul șapte.

"Copos nu va lăsa Rapidul, dar eu, dacă aș fi în situația oficialilor din Giulești, aș face o întâlnire cu fanii, aș face 10 milioane de lei abonamentul pentru retur și aș salva clubul. Vinzi 10.000 de abonamente și asta e. Dacă esti suporter adevărat și te bați cu pumnul în piept că ești mare rapidist, atunci vino cu bani de acasă și salvează clubul. Vezi câți bani s-au strâns și îi pui pe fani să decidă ce jucători să ia", a spus Borcea la gsptv.

Publicat: 08 01. 2009, 22:40
Actualizat: 08 01. 2009, 23:02