Borcea:** „Jucătorii să nu adoarmă!”

Borcea:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

O zi a trecut de când oficialii Ceahlăului și fostul antrenor,
Gheorghe Mulțescu, au lansat pe piață temerile că partida cu
Dinamo, de sâmbătă, s-ar putea juca fie în culise, fie la vestiarul
arbitrilor.

Ieri, Cristi Borcea, președintele „câinilor”, le-a transmis
jucătorilor să nu cadă în capcana unei strategii bine puse la punct
a nemțenilor, cum etichetează oficialul cavalcada de declarații a
moldovenilor.
Președintele executiv de la Dinamo a ascultat și el afirmațiile
venite dinspre Piatra-Neamț. Apoi a dictat: „Jucătorii să nu
adoarmă. Asta este strategia lor, a celor de la Ceahlăul. La fel au
făcut și în Ghencea!”. Altfel spus, acționarul „câinilor” reduce
până la derizoriu acuzele adversarilor de la finalul săptămânii.
Mesajul înainte de victoria nemțenilor din Ghencea a fost identic,
nu s-a întâmplat așa, iar Dinamo trebuie să fie atentă la ce se
întâmplă pe teren.

„Cu Ceahlăul, mai greu decât cu Craiova!”

Convins că are dreptate, șeful roș-albilor le transmite
propriilor fotbaliști un mesaj, poate prevestitor, poate bombastic.
„În meciul cu Ceahlăul va fi mai greu decât cu Universitatea
Craiova, trebuie să fim atenți”, a continuat Cristi Borcea.

Reacția fostului patron de la Crimbo Gas vine ca replică la
declarațiile de ieri ale moldovenilor, care, prin vocea lui
Gheorghe Mulțescu, au spus că „meciul de sâmbătă miroase urât”.
Aceasta a fost afirmația tehnicianului, care avea să transforme
partida într-o dispută mediatică, pro și contra ideii de
„blat”.

„Cei de la Ceahlăul vor fi foarte motivați, așa cum au
fost și cu Steaua. Își vor da viața! Sper să nu apară vreo
surpriză”
, Marius Alexe, atacant Dinamo

„Vom juca împotriva lui CFR Cluj, a Stelei… Dar mai întâi
trebuie să ne gândim la meciul cu Ceahlăul, o echipă care a
câștigat în Ghencea și care ne va face viața grea”
,
Francisco Molinero, fundaș Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
×