Borcea:** „Jucătorii să nu adoarmă!”
O zi a trecut de când oficialii Ceahlăului și fostul antrenor,
Gheorghe Mulțescu, au lansat pe piață temerile că partida cu
Dinamo, de sâmbătă, s-ar putea juca fie în culise, fie la vestiarul
arbitrilor.
Ieri, Cristi Borcea, președintele „câinilor”, le-a transmis
jucătorilor să nu cadă în capcana unei strategii bine puse la punct
a nemțenilor, cum etichetează oficialul cavalcada de declarații a
moldovenilor.
Președintele executiv de la Dinamo a ascultat și el afirmațiile
venite dinspre Piatra-Neamț. Apoi a dictat: „Jucătorii să nu
adoarmă. Asta este strategia lor, a celor de la Ceahlăul. La fel au
făcut și în Ghencea!”. Altfel spus, acționarul „câinilor” reduce
până la derizoriu acuzele adversarilor de la finalul săptămânii.
Mesajul înainte de victoria nemțenilor din Ghencea a fost identic,
nu s-a întâmplat așa, iar Dinamo trebuie să fie atentă la ce se
întâmplă pe teren.
„Cu Ceahlăul, mai greu decât cu Craiova!”
Convins că are dreptate, șeful roș-albilor le transmite
propriilor fotbaliști un mesaj, poate prevestitor, poate bombastic.
„În meciul cu Ceahlăul va fi mai greu decât cu Universitatea
Craiova, trebuie să fim atenți”, a continuat Cristi Borcea.
Reacția fostului patron de la Crimbo Gas vine ca replică la
declarațiile de ieri ale moldovenilor, care, prin vocea lui
Gheorghe Mulțescu, au spus că „meciul de sâmbătă miroase urât”.
Aceasta a fost afirmația tehnicianului, care avea să transforme
partida într-o dispută mediatică, pro și contra ideii de
„blat”.
„Cei de la Ceahlăul vor fi foarte motivați, așa cum au
fost și cu Steaua. Își vor da viața! Sper să nu apară vreo
surpriză”, Marius Alexe, atacant Dinamo
„Vom juca împotriva lui CFR Cluj, a Stelei… Dar mai întâi
trebuie să ne gândim la meciul cu Ceahlăul, o echipă care a
câștigat în Ghencea și care ne va face viața grea”,
Francisco Molinero, fundaș Dinamo