Cristi Borcea a ținut să le ureze rivalilor din campionat "Sărbători fericite", oferindu-le în același timp un sfat prețios.
Acționarul din Ștefan cel Mare are grijă de contracandidate și a găsit soluția ca acestea să-și atingă obiectivul: să se concentreze încă de la începutul returului pe locul doi, pentru că și acesta permite accederea în Liga Campionilor. În opinia oficialului dinamovist, titlul este deja adjudecat de formația lui Rednic, așa că, pentru a nu avea un șoc, Steaua, Rapid, CFR sau Unirea trebuie să se mulțumească cu un scop tangibil.
"Le doresc rivalelor sărbători fericite și le dau un sfat: să se concentreze pentru locul doi, pentru că prima poziție e deja acontată de noi. Dacă vor începe returul cu această idee, având ca obiectiv locul doi, atunci s-ar putea să aibă șanse să-l și obțină", a spus oficialul dinamovist la Știrile Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER