„Borcea, o trompetă expirată!”** EXCLUSIV Negoiță îl acuză pe Badea de metode securistice și îl cheamă pe Borcea la o discuție față în față. Atacul acționarului

Redactor:
Nicu Bădescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță susține că în spatele tiradei lui Cristi Borcea ar sta chiar Nicolae Badea, președintele CA al „câinilor”

Borcea este acuzat că a distrus clubul, exemplul folosit de Negoiță fiind prejudiciul de 18 milioane de euro pentru care fostul acționar e acuzat în „Dosarul Transferurilor”

Negoiță îl provoacă pe Borcea la o discuție privată, față în față, și spune că e dispus chiar să-i plătească avionul pe ruta Miami – București

Domnule Negoiță, vineri ați fost ținta unui atac dur din partea lui Cristi Borcea. Care credeți că este motivul?
Mai mult ca sigur că exilul de la Miami îl macină pe domnul Borcea. Gândul la sentința de șapte ani de pușcărie pe care a primit-o îl panichează și îi toacă nervii. Sincer, uman vorbind, mi-aș dori să fie mai atent, să nu se mai agite atât de mult, pentru că am înțeles că are probleme cu inima și aș dori să fie sănătos măcar până în martie, când va trebui să-și folosească toate energiile pentru a se apăra la ultimul termen din procesul penal în care e acuzat că a devalizat Dinamo.

Dar ce credeți că l-a făcut să aibă această reacție tocmai în acest moment?
Nu mai e un secret pentru nimeni că Borcea a fost tot timpul băgat la înaintare de oameni mult mai deștepți decât el. Și asta se întâmplă de ani de zile. Acum probabil a declanșat acest atac pentru a muta presiunea de pe umerii domnului Nicolae Badea.

De ce spuneți asta?
Mi-a fost clar lucrul ăsta după două episoade. Primul a fost o discuție cu domnul Badea în care acesta m-a invitat să mă întâlnesc cu Borcea să discutăm niște detalii despre contribuția lui Dragoș Săvulescu la Dinamo. Mi-am dat seama atunci că Borcea este trompeta domnului Badea, care nu are niciodată bărbăția să spună lucrurilor pe nume și se folosește de interpuși.

„Badea folosește metode din trecut, diversiuni securistice”

Și al doilea episod la care vă referiți care e?
E legat de atacul de săptămâna trecută. Am văzut că Borcea susține sus și tare că Nicolae Badea a investit la Dinamo cu trei milioane de euro mai mult decât mine. Ori eu nu-mi pot explica lucrul acesta! Din contabilitate nu reies aceste date. Eu vă pot pune la dispoziție situația contabilă a lui Dinamo și veți constata că eu și domnul Badea am investit sume sensibil egale. Și nu cred că s-au plătit bani fără să fie trecuți în evidențele contabile… Mi-aș dori ca domnul Badea să aibă tăria de a-mi spune lucrurile în față, nu folosind tehnici din trecut. Acesta este și unul din motivele pentru care mi-am dat seama că nu pot lucra cu dânsul. În ambele cazuri, apariția lui Cristi Borcea, care nu mai are nicio legătură cu clubul în acest moment, m-a convins că, din lipsă de inteligență sau fiind șantajabil poate, este băgat la înaintare de alți oameni. Iar el, săracul, înghite tot și se face de râs. Atât poate, o trompetă expirată!

Credeți că poziția dumneavoastră exprimată public a provocat toate aceste reacții?
Acolo există niște oameni care au crezut că Negoiță va fi un nou fraier, unul numai bun de muls. Supărarea mare de aici vine, că n-au reușit să mă prostească, așa cum au făcut cu alții în trecut. Și când le-a fost clar că nu vor reuși au început cu atacurile, cu diversiunile securistice, și scot oameni la înaintare.

Cristi Borcea a anunțat că dacă situația financiară a lui Dinamo nu se remediază vrea să revină să investească. Ați fi de acord?
Mă apucă râsul! Chiar dacă situația lui Dinamo e de plâns, nu mă pot abține să nu râd în fața unei astfel de afirmații, mai ales dacă știi toate detaliile. Înainte să vină să salveze situația îl rog să-și șteargă spumele de la gură și să ne explice calm ce s-a întâmplat cu prejudiciul pe care este acuzat că l-a adus clubului. Unde sunt cele 18 milioane de euro care au dispărut? Păi cu acești bani Dinamo nu avea nicio datorie și se bătea la cel mai înalt nivel. Un manager așa bun ca el, salvator, ar trebui să dea niște răspunsuri credibile la această întrebare. Deocamdată, dacă ne uităm la decizia instanței, răspunsurile nu sunt tocmai credibile.

Aveți ceva să-i transmiteți lui Cristi Borcea?
Aș glumi și l-aș invita să nu-și mai piardă nopțile în America intrând pe telefoane la emisiunile din România. Lipsa somnului îi poate afecta sănătatea. Îl invit în țară. De ce să purtăm acest dialog de la distanță? Să vină în România, îi plătesc eu biletul de avion, nu are de ce să se teamă să se întoarcă. Cred că în ciuda complexității afacerilor pe care le coordonează în America, poate găsi pe cineva care să aibă grijă de șaormeria de la Miami cât timp lămurim lucrurile.

700.000 de euro pretinde că a investit Ionuț Negoiță de la venirea sa în SC Dinamo 1948

Modul în care se exprimă spune multe despre calitatea omului. Nu știu care mai e rolul lui Borcea. El nu are logică, așa se întâmplă cu oamenii care mint, ajung să se contrazică
Ionuț Negoiță, acționar Dinamo

5 luni au trecut de la venirea lui Ionuț Negoiță ca acționar la Dinamo

Nu este nevoie să mă reprezinte nimeni, o pot face singur fără probleme. Borcea a răspuns după ce Negoiță a făcut niște referiri directe la adresa lui
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Soluțiile pentru club nu se rezolvă printr-o formă intermediată, formându-te în corespondent de presă, așa cum văd că se practică insistent
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×