Războiul declarațiilor dintre Cristi Borcea și Cornel Dinu a fost explicat de președintele executiv în conferința de presă, prilej de a recunoaște că este într-o poziție ingrată, ținând cont de faptul că ține foarte mult la „Mister”.
Ieri, Cristi Borcea a lămurit conflictul dintre el și administratorul-delegat al lui Dinamo. Acționarul dinamovist l-a atacat și nu prea pe cel la care spune că ține foarte mult. Discursul de început al lui Borcea a fost destul de liniștit: „Am vrut să plec de la Dinamo, dar domnul Dinu mi-a zis, «Cristi, nu pleca!»”. Odată antrenat în acest discurs, bossul dinamovist s-a exprimat destul de voalat la adresa lui „Mister”. „E cea mai ingrată poziție a mea. Am crescut alături de nea Cornel, țin foarte mult la el și voi fi alături de el toată viața, indiferent de ceea ce spune. El trece prin momente mai puțin plăcute din toate punctele de vedere. Nu are pe nimeni lângă el. De două, trei luni împreună cu ceilalți acționari încercăm să-l scoatem din această stare”.
„Am vrut să-l iau cu mine la tratament”
Cu toate acestea, Borcea nu a ezitat să-l atace, ce-i drept, foarte subtil, pe cel care l-a adus la Dinamo, lăsând de înțeles că „Procurorul” ar avea ceva probleme: „Ca jucător, a avut o mentaliate foarte puternică dar, ca om, nu mai e așa puternic. Spune că nu poate să doarmă. I-am spus că și eu am probleme, că nici eu nu pot să dorm, că iau Xanax”. Acționarul spune că a avut și soluția pentru Dinu, dar nu s-a înțeles cu acesta. „Am vrut să îl trimit la Geneva, sau să-l iau cu mine la Viena, la tratament. În turneu, în Franța, hotărâsem și luasem și bilete de avion, dar mi-a zis că nu poate să plece. Dacă era altcineva, îi dădeam replică pe măsură, înzecit”. Vizibil deranjat de acest conflict, Borcea a încheiat prin a spune că s-a rugat de trei ori de Cornel Dinu să fie antrenorul echipei, dar acesta i-a răspuns că nu mai are nici răbdarea și nici entuziasmul necesare.
Așa e, nu mă pricep la fotbal din punct de vedere al antrenoratului, dar sunt singurul conducător cu atâtea trofee în 10 ani Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo Pe toți antrenorii cu excepția lui Vigo nu i-au vrut frații Becali. Ei sunt dinamoviști, dar știu cât să întindă coarda Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo Cornel Dinu schimbă tonul
După duelul declarațiilor pe care l-a avut cu Cristi Borcea, administratorul-delegat al lui Dinamo a schimbat foaia. „Am văzut astăzi (n.r. – ieri) un Cristi Borcea ca în anii lui de început la Dinamo, pe la 26 de ani. Pentru mine a fost o confirmare plăcută a perioadei în care l-am cunoscut. El a dat dovadă de o foarte mare maturitate, așa cum era în anii ’96-’97, când mai stăteam noaptea și ne mai sfătuiam despre ce să mai facem la Dinamo”. Borcea nu poate fi acuzat că vrea răul lui Dinamo. El e dinamovist de la șapte ani
Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER