Borcea și Turcu aduc bani de-acasă!
Liderii vestiarului au vrut să se asigure personal că roș-albii vor încasa restanțele financiare înainte de Sărbători. Cristi Borcea și Turcu le-au spus lui Lobonț, Dănciulescu, Niculae, Adrian Cristea și Boștină că le vor acoperi salariile din propriile buzunare. Turul s-a încheiat, Dinamo e pe primul loc, dar probleme persistă pentru șefii echipei. După ce au întârziat aproape o lună cu datoriile financiare față de jucători, acționarii au fost ieri „încolțiți” de liderii vestiarului. Cei mai importanți fotbaliști din „Ștefan cel Mare“ i-au făcut o vizită lui Cristi Borcea pentru a se asigura că, financiar, vor trece iarna cu bine. Lobonț, Dănciulescu, Adrian Cristea, Marius Niculae și Boștină au mers la birouri și și-au cerut drepturile contractuale.
Discount la bonusuri
Părțile au luat-o pas cu pas. Mai întâi: primele. „Câinii” trebuie să încaseze banii promiși pentru victoriile cu Oțelul, Timișoara și Argeș, plus egalul cu Steaua. Bonusurile se ridică la aproximativ 12.000 de euro de căciulă, dar Borcea le-a transmis lui Lobonț și compania că nu va acoperi, deocamdată, întreaga sumă. Președintele executiv s-a angajat să achite 50 la sută din cuantumul primelor, urmând ca restul să fie plătit la anul, cu dobândă, dacă Dinamo ia titlul.
Salariile, de la Borcea și Turcu
A urmat apoi cea mai arzătoare problemă: ratele contractuale. Cristi Borcea le-a explicat jucătorilor că Dinamo trece printr-un moment mai delicat, însă încearcă de unul singur rezolvarea problemei. Astfel, dat fiind că în conturile clubului nu sunt îndeajuns bani pentru a plăti salariile, președintele executiv le-a spus jucătorilor că va aduce lichidități de-acasă. Vasile Turcu (foto mic) promite că va urma și el exemplul lui Borcea. Lobonț, Dănciulescu, Adrian Cristea, Niculae și Boștină nu au plecat foarte lămuriți de la birourile șefilor.
Â
6 mii de euro de căciulă va plăti Borcea ca prime pentru ultimele succese ale lui Dinamo