Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a comentat ceea ce s-a întâmplat la meciul pierdut de echipa sa contra celor de la Internațional Curtea de Argeș, spunând că totul a fost o execuție în direct din partea arbitrilor. Oficialul dinamovist a precizat că centralul Teo Crăciunescu trebuie exclus din fotbal. De asemenea, Borcea a adăugat că suporterii dinamoviști și-ar fi făcut singuri dreptate dacă erau în tribună la acest meci.
"A fost o execuție în direct. Domnul Crăciunescu va iesi din arbitraj nu știu cum a fost delegat pentru că nu a dat nici testele, a fost arbitraj cu tentă. Niciun cartonas rosu n-a fost acordat corect, daca meciul se juca cu spectatori, acestia intrau în teren. La Dragoș Grigore n-a fost fault pentru ca n-a atins adversarul. Dl. Huzu este depășit de situatie, să vedem dacă îi va fi frică să-l scoată pe Crăciunescu din arbitraj, dacă alții au fost scoși din arbitraj de ce n-ar iesi și Crăciunescu? E lipsa de valoare la Crăciunescu jr. Dl. Huzu a spus că vine persional la meci si n-a venit deci e un mare semn de întrebare. Am pierdut 4 puncte în două etape din cauza arbitrilor. Acum se va vedea dacă lui Huzu îi tremură chiloții sau va tăia în carne vie. Dacă eram în țară scoteam echipa de pe teren", a spus Borcea la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER