Borcea: „Torje și Ropotan nu vor pleca de la Dinamo!”
Scandalul „manelelor“ are și puncte bune pentru cei implicați. Cel puțin pentru Torje (foto, în alb) și Ropotan.
Înjurați de suporteri, cei doi petrecăreți și-au dat seama cât de mult sunt prețuiți de conducere. Mai ales de Cristi Borcea. „S-a văzut că am jucat în nouă după ce au fost schimbați“, a fost prima „declarație de dragoste“ a șefului după meciul cu FC Argeș. Apoi, președintele executiv a continuat la Sport.ro, duminică seara. „Torje și Ropotan au avut oferte. Din Rusia și din Germania. Ei nu or să plece. Nu va pleca nimeni, nu va veni nimeni în această iarnă“, a declarat Borcea.
Înaintea meciului cu Steaua, pe adresa clubului din Ștefan cel Mare a venit o cerere de transfer pe numele lui Ropotan, din partea unei importante formații din Rusia. Din câte se pare este vorba de Spartak. Moscoviții au oferit 4 milioane de euro pentru închizător, iar dinamoviștii au amânat răspunsul pentru pauza competițională.
Ropotan cere respect
După recentul scandal în care a fost implicat și fiind nevoit să suporte furia întregii suflări alb-roșii, Ropotan (foto) își arată acum și partea bună. Mijlocașul sponsorizează Respect Cup, o competiție la care vor participa trei echipe de copii și care are drept scop promovarea spiritului de fair-play în fotbal. Organizată de un arbitru din Liga a IV-a, Mirel Pacealoiu, împreună cu FC Milisport, Cupa a ajuns deja la a 10-a ediție, care se va disputa pe 18 decembrie, iar anul acesta are parte de cea mai importantă susținere. Pe lângă Ropotan, și-au mai anunțat sprijinul și Alexandru Tudor sau Marian Drăgulescu, care vor înmâna premiile copiilor. (Nicu Bădescu)