Bornescu a semnat cu „U” Cluj!** „Vom face o campanie spectaculoasă de transferuri”

Ziua și transferul pentru formația lui Florian Walter. După Galamaz, șefii Universității au ajuns la un acord și cu portarul Mircea Bornescu (31 de ani).
„Vom face o campanie spectaculoasă de transferuri”, au anunțat șefii Universității Cluj imediat după finalul sezonului. Evenimentele din primele zile de vacanță le dau dreptate acestora. După ce miercuri au semnat pe doi ani și jumătate cu fundașul George Galamaz (30 de ani), clujenii au parafat ieri un angajament, pe aceeași perioadă, cu portarul Mircea Bornescu, ultima dată la Petrolul.

Popa va pleca de la Cluj
În 2011, Bornescu a fost și în Grecia, la Kavala, dar nu a apucat să joace, echipa fiind retrogradată din motive financiare. Transferul lui Bornescu va duce la despărțirea de Marius Popa, a doua variantă pentru poarta lui „U” fiind în acest moment Florin Matache.

Publicat: 23 12. 2011, 03:00
Actualizat: 23 12. 2011, 03:00