Portarul formației Rapid, Mircea Bornescu, a declarat azi că echipa giuleșteană putea ocupa la finalul acestui an o poziție bună în clasamentul Ligii I dacă el și colegii lui erau mai atenți în anumite meciuri.
„Cred că se putea să terminăm și mai bine anul. Una peste alta, dacă eram mai atenți în anumite meciuri sigur eram acum mai sus în clasament. Important este că echipa a dat dovadă de maturitate în ultima partidă din acest an și am scos un rezultat bun la Vaslui cu o echipă foarte puternică. Ne vom pregăti în pauza competițională și ne vom prezenta mai bine în retur”, a spus portarul.
Bornescu a adăugat că decizia Comitetului de Urgență al FRF de a amâna disputarea etapei a XIX-a este justă. „Din punctul meu de vedere e bine că s-a amânat. Din cauza vremii terenurile sunt impracticabile, iar fotbalul ar fi avut de suferit”, a afirmat el.
Jucătorii Mircea Bornescu, Ovidiu Herea și Costin Lazăr au împărțit cadouri de Moș Nicolae în cadrul unui eveniment organizat de Liga Suporterilor Rapidiști la Casa de copii „Viața și lumina” din cartierul Dămăroaia.
Mircea Bornescu a fost confundat de unul dintre copii cu celălalt portar al echipei Rapid, Dănuț Coman, spre amuzamentul colegilor săi. „Nu m-am supărat. Nu au ei de unde să mă știe. Sunt doar niște copii nevinovați, pentru noi sunt niște îngeri. Ne bucurăm că am putut fi alături de ei împreună cu suporterii noștri”, a explicat la final Bornescu.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER