După ce i-a tras un pumn în față adversarului său din ultima partidă de pregătire, Rapid – Banik Ostrava 2-2, portarul giuleștenilor, Mircea Bornescu (foto), a declarat că regretă incidentul. Rapid și Banik Ostrava sunt cazate în același hotel din Antalya. Astfel că, deși unii ar fi crezut că incidentul înregistrat pe teren între Bornescu și Neves ar fi continuat la hotel, lucrurile nu au stat deloc așa. Goalkeeperul alb-vișiniilor chiar regretă incidentul și spune că a făcut imediat pace cu rivalul său.
„S-a exagerat foarte mult. Am fost și eu provocat și am ripostat. Poate că nu trebuia să reacționez așa, dar s-a creat o stare de nervozitate de-a lungul meciului, care într-un final a degenerat. Este regretabil, e pentru prima dată când mi se întâmplă și sper să nu mai am parte de așa ceva”, a precizat Bornescu. „Pepe” s-a întâlnit pe holurile hotelului cu adversarul său și și-au dat mâna rostind „Sorry, my friend”. „Ei locuiesc cu noi în hotel și chiar ne-am cerut scuze unul celuilalt, deci nu mai sunt probleme. Ce a fost pe teren a rămas acolo, acum mergem mai departe. E un lucru care, din punctul meu de vedere, nu îmi face cinste”, a ținut să evidențieze portarul Rapidului.
Chiar dacă, la respectivul incident, toată echipa i-a sărit în ajutor, Mircea Bornescu a fost sarcastic. „Suntem o mare familie la Rapid, dar nu așa trebuie să demonstrăm asta, nu prin incidente de acest fel. E normal să ne apărăm unii pe alții, dar trebuie să demonstrăm că suntem o familie pe teren, într-un joc oficial”, a completat el.
Bornescu despre:
â–º…venirea lui Săpunaru: „Este un jucător peste media campionatului de la noi. Are experiență, a jucat multe meciuri internaționale. El e rapidist și eram convins că, dacă va veni în România, va alege doar această echipă. Astfel, nu va avea probleme de acomodare”.
â–º…vremea rea din Antalya: „Este furtună, antrenamentele se desfășoară mai greu, dar tot e mai bine decât în țară, unde am înțeles că e foarte multă zăpadă și ger”.
â–º…amânarea campionatului: „Ar fi o decizie înțeleaptă și cred că toate echipele ar avea de câștigat. În plus, dacă s-ar juca pe frigul ăsta, nu cred că ar veni nici suporterii la stadion, iar cum suntem noi, rapidiștii, care depindem de multe ori de fani, cred că ne-ar fi afectat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER