Mircea Bornescu speră ca în retur, Rapidul să aducă mai multe puncte din deplasare ca în retur. Chiar dacă nu au ca obiectiv titlul, rapidiștii vor face tot ce e posibil pentru a cuceri campionatul în acest sezon.
„Vom avea un meci greu la Galați, pentru că Oțelul e o echipă puternică, foarte bine organizată și care excelează la capitolul fizic. Acasă, noi suntem dependenți de suporteri, sperăm că în retur vom aduce mai multe puncte și de afară. Suntem conștienți de valoarea lotului nostru, e un an în care trebuie să facem performanță. Chiar dacă nu a fost un obiectiv stabilit la începutul sezonului, vom face tot ceea ce depinde de noi să luăm titlul. Mi-aș dori un clasament cu Rapid pe primul loc și Oțelul pe doi, locul trei nu mă interesează”, a spus Bornescu la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER