Bornescu se apără: „Nu sunt vinovat”

După înfrângerea de la Timișoara (1-2) au apărut tensiuni în
vestiarul Rapidului. La finalul jocului din Banat, Juliano Spadacio
a avut un conflict cu Mircea Bornescu (foto). Portarul a explicat
în ProSport că nu se simte vinovat de nimic pentru eșecul de pe
Bega.

Brazilianul i-a reproșat portarului rapidist că a greșit la
golul doi, când a degajat repede mingea, după care din ricoșeul
dintre Frunză și Helder a ieșit o pasă de gol pentru Zicu. „Este
adevărat că m-am certat cu Spadacio, dar a fost o ceartă
constructivă. Nouă ne pasă de echipă, de suporterii care sunt tot
timpul alături de noi”, a declarat fostul portar al Craiovei. De
asemenea, Bornescu nu se consideră vinovat pentru primirea golului
doi, cu toate că în opinia conducerii acesta este cel care a greșit
la faza din care Zicu a marcat golul decisiv. „Am avut ghinion, nu
mă consider vinovat pentru faza în care s-a înscris golul doi. A
fost o contră între Frunză și Helder, mingea a ajuns la Zicu, la
fel cum putea să ajungă la un jucător de-al nostru sau să revină la
mine”, a spus Mircea Bornescu.

Cearta cu Spadacio a fost con-structivă. Nouă ne pasă
de echipă

Mircea Bornescu, portar Rapid

Publicat: 04 10. 2010, 21:57
Actualizat: 04 10. 2010, 22:05