Mircea Bornescu este cu siguranță cel mai bun portar de rezervă din Liga 1. Extrem de constant în întreaga sa carieră, cel poreclit „Pepe” s-a văzut nevoit să stea, cel puțin în această primă jumătate de sezon, în umbra brazilianului Pecanha.
Un profesionist desăvârșit, goalkeeper-ul Petrolului și-a acceptat cu demnitate statutul, conștient fiind că va veni momentul când va putea să îi demonstreze lui Contra că el merită să fie portarul titular al deținătoarei Cupei. Deși admite că îi este foarte greu să îi privească pe Gerlaldo&Co de pe banca de rezerve, Bornescu nu se gândește la o altă provocare: vrea să rămână la Ploiești, pentru a cuceri noi trofee.
„Sigur că sunt frustrat că nu joc mai mult, dar mă pregătesc în continuare și aștept să-mi vină din nou rândul. Nu mă gândesc să plec de la Petrolul și nici nu e adevarăt că domnul Walter mi-ar fi propus să mă întorc la Universitatea Cluj.
Mă simt bine la Ploiești, am câștigat Cupa, mai vreau și alte trofee, iar despre o posibilă plecare a mea se poate vorbi doar în cazul în care voi avea o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar”, a declarat Bornescu pentru Digisport.
Mutu, garantul succesului
Venirea lui Mutu la Ploiești reprezintă o garanție că echipa lui Contra se va lupta la titlu, crede Bornescu. În condițiile în care Petrolul a pierdut în acest sezon principalele atu-uri ofensive, Grozav și Bokila, înregimentarea unui jucător cu talentul și experiența „Briliantului” nu poate avea decât aspecte pozitive.
„Cu siguranță că venirea lui Mutu este un câștig pentru noi și nu doar în planul imaginii. Îl cunosc foarte bine, am jucat de multe ori împreună la loturile naționale de juniori și sper să ne ajute în acest retur să câștigam titlul. Suntem acolo, în față, deși ne-a fost mult mai greu în acest sezon fără Bokila și Gicu Grozav.
Din păcate, din câte știu, cei doi nu au cum să se întoarcă la Petrolul pentru că s-au plătit bani mulți în schimbul lor, plus ca ei se simt din ce în ce mai bine în Rusia„, a mai spus Mircea Bornescu.
Fost portar la două echipe cu mare tradiție în fotbalul românesc – Universitatea Craiova și Rapid, care acum traversează o perioadă critică -, Bornescu a rămas cu sufletul alături de ele. Goalkeeper-ul Petrolului speră ca ambele grupări să revină în prim planul fotbalului românesc, pentru că o competiție din care lipsesc cluburi atât de galonate este mult mai săracă, din toate punctele de vedere.
„Ambele au mari probleme financiare, dar sper să le depășească. Eu mă regăsesc doar în Craiova domnului Mititelu, pentru că acolo am petrecut clipe foarte frumoase. De asemenea, am văzut că și suporterii tot de partea FC Universitatea sunt. Cred că cea mai bună soluție era alcătuirea unei singure echipe în oraș, dar una puternică.
Despre Rapid ce să spun ? M-am simțit minunat când am revenit în Giulești, la meciul din Cupa României și sunt convins că aducerea lui Viorel Moldovan este cea mai bună variantă posibilă la acest moment„, a conchis „Pepe”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER