Bornescu, supărat

Mircea Bornescu (foto) a fost rezervă pentru prima oară în acest
campionat la meciul cu Astra (3-0 pentru Rapid), iar acest fapt i-a
zdruncinat moralul.

Deși este unul dintre jucătorii giuleșteni care se exteriorizează
cel mai mult în timpul și după un meci câștigat, Bornescu a fost
doar o umbră în Giulești la partida cu Astra Ploiești.

Primul semn că este negru de supărare l-a dat imediat cum a ieșit
alături de Coman la încălzire. În acel moment, abia dacă a salutat
galeria și a efectuat cu lehamite toate exercițiile
caracteristice. Mai mult, Bornescu n-a mai sărit la goluri așa cum
o făcea de fiecare dată când Rapidul marca, iar după meci s-a dus
glonț la vestiare, și nu la galerie, cu care obișnuia să scandeze
mult timp după ce restul colegilor săi erau deja schimbați. La două
zile după primul meci al campionatului în care a fost lăsat
rezervă, lui Bornescu nu i-a trecut supărarea. Mircea nu a răspuns
la telefon pe tot parcursul zilei de ieri.


34 de jocuri
a bifat Bornes­cu într-un an și jumătate la Rapid, fiind
unul dintre cei mai utilizați jucători, după Spadacio și
Lazăr

Publicat: 18 10. 2010, 09:07
Actualizat: 18 10. 2010, 09:13