Bornescu suspendat?** „A lipsit de la antrenamente și va fi sancționat!”

Portarul Mircea Bornescu riscă să fie suspendat pentru un an, perioada contractului pe care îl mai are cu Universitatea Craiova, deoarece nu s-a prezentat, marți, la plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire, prevăzut a avea loc la Kaprun (Austria).

"Mircea a fost învoit timp de două săptămâni. A avut acceptul nostru pentru a negocia cu orice echipă din străinătate. În această perioadă nimic nu s-a concretizat și conform înțelegerii trebuia sa se prezinte pentru al doilea cantonament. El nu a apărut și în aceste condiții va fi drastic sancționat de către club", a declarat directorul executiv al grupării din Bănie, Dan Stălinescu.

Conform unor surse din cadrul clubului, Bornescu și-a depus memoriu să devină jucător liber, deoarece susține ca ar mai avea de primit niște bani din contractul cu Universitatea Craiova.

Delegația Universității Craiova a plecat, marți, în al doilea stagiu de pregătire, la Kaprun, acolo unde a fost și în primul cantonament.

Singura noutate din lotul oltenilor este revenirea căpitanului Dorel Stoica, care a fost învoit pentru a-și da examenele de Bacalaureat.

 

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 07 07. 2009, 12:52
Actualizat: 07 07. 2009, 13:23