Damir Sovsic este jucătorul despre care steliștii cred că va lumina mijlocul echipei. Bosniacul în vârstă de 21 de ani este legitimat la NK Zagreb și a reușit să impresioneze într-o partidă amicală contra Stelei, din această vară.
NK Zagreb a speculat momentul și cere acum trei milioane de euro, strângându-le steliștilor degetele la ușă și cu interesul celor de la Dinamo Zagreb. Într-un interviu în ediția de astăzi a ProSport-ului, Sovsic recunoaște că Steaua îl atrage mai mult decât Dinamo Zagreb.
Nu e speriat de un șef ca Becali: „E un om bun? Dacă plătește performanța, nu este nicio problemă. Eu sunt convins că vor trece și peste aceste momente mai grele și vor câștiga titluri cât de curând. Steaua are jucători foarte buni”, a declarat mijlocașul în ProSport.
Nici nu prea are cum să-i fie teamă. Celălalt club interesat, Dinamo Zagreb, este condus de „clona” lui Gigi Becali. Zdravko Mamic, patronul grupării din capitala Croației, se află în conflict cu fanii, din cauza modului său de a conduce clubul.
A schimbat peste 20 de antrenori de când a preluat clubui, a fost surprins cântând imnul rivalei Hajduk Split, demite antrenori prin telefon și face schimbări în timpul meciului, prin telefon, iar clubul este condus de rudele și apropiații săi, care nu se pricep neapărat la fotbal.
O asemănare izbitoare cu ce se întâmplă la Steaua. În această situație, Damir Sovsic se vede pus în postura de alege între doi șefi identici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER