Boștină: „Iubesc Dinamo, dar în felul meu!** Nu trebuie să înjur alte echipe”
Gabriel Boștină a marcat duminică primul gol pentru Dinamo, în
campionat, de când îmbracă tricoul alb-roșu. Mijlocașul a deschis
scorul în minutul 8 al partidei cu Universitatea Craiova, scor 2-1,
și a evoluat destul de bine, fiind schimbat în minutul 77 cu D.
Kone. Fanii dinamoviști l-au chemat la salut în acel moment și i-au
cerut să scandeze alături de ei tradiționalele „urări de bine” la
adresa fostei sale echipe, și în același timp marea rivală a
„câinilor”, Steaua. Astăzi, Boștină s-a explicat.
„Am 32 de ani, mi-era jenă de oamenii care se uită la
televizor. Fanii trebuie să înțeleagă că iubesc Dinamo, dar în
felul meu. Nu trebuie să înjur alte echipe la care am jucat. Dacă
aș pleca de la Dinamo, nu aș înjura niciodată acest club”,
a declarat Boștină.
Altfel, mijlocașul dinamovist a prefațat partida de sâmbătă cu
Internațional Curtea de Argeș, viitorul adversar al „câinilor” în
Liga I.„Inter e o echipă arțăgoasă, imprevizibilă, cu
antrenor bun, ne va fi greu acolo. Greșelile în arbitraj sunt
omenești, și noi am fost furați și n-am vorbit despre asta. Un
arbitru nu mai știe ce să mai facă. Toată lumea zice ba că fură
pentru Dinamo, ba pentru Steaua. Lupta pentru titlu e deschisă, dar
CFR e clar cea mai avantajată. A fost o surpriză plăcută prezența
fanilor de la meciul cu Craiova”, a spus Boștină.
Partida Internațional Curtea de Argeș-Dinamo, din etapa a 19-a,
se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00, la Pitești.