Atacantul echipei FC Botoșani Paul Batin s-a declarat, vineri, optimist înaintea partidei cu FC Steaua București, pe care este convins că formația sa o poate câștiga, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Întotdeauna meciurile împotriva Stelei sunt grele și cu siguranță așa va fi și cel de mâine (n.r. – sâmbătă). Cred că orice jucător își dorește să câștige împotriva echipelor din București, echipe de tradiție. Pentru astfel de jocuri trebuie să dai totul pe teren pentru a le câștiga. Trebuie să jucăm cu sufletul, cu inima, cu dăruința. Eu cred că putem învinge Steaua. Am mai înscris împotriva Stelei, am și câștigat împotriva lor, sper să o fac din nou. Ar fi ceva extraordinar să încriu și să câștigăm”, a spus Paul Batin.
Atacantul grupării botoșănene a mai precizat că se așteaptă ca jucătorii Stelei să fie obosiți după partida cu Partizan Belgrad: „Ei au avut un meci dificil cu Partizan și sunt convins vor veni la Botoșani obosiți. În plus, îi prindem bine și înaintea jocului retur cu Partizan. Nu știu cât de serios ne vor trata. E clar că gândul lor e la Liga Campionilor. Asta nu înseamnă că nu vin aici să câștige, acum să vedem dacă vor și reuși.”
Meciul FC Botoșani – Steaua se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00, în etapa a IV-a a Ligii I.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER