Botoșaniul caută prima surpriză a sezonului: „Vom face față! Un egal ar fi de aur cu CFR”
Liga 1 este în fața unui nou sezon. Botoșaniul, Săgeata Năvodari, Timișoara și Corona Brașov sunt noile promovate. Dintre acestea, cel mai greu debut îl vor avea Botoșaniul și Timișoara, care îi așteaptă pe granzii de la CFR și Dinamo. Președintele moldovenilor spune că așteaptă cel puțin un egal în meciul cu ardelenii lui Mircea Rednic: „Un egal ar fi de aur cu CFR”, crede Cornel Șfaițer
„Avem emoții, suntem în premieră în Liga 1. Preferam altă echipă la debut, dar trebuie să jucăm și cu CFR. Știm ce înseamnă CFR-ul, știm ce poate Mircea Rednic. Toate echipele, cu excepția Stelei, în campionatul trecut, au fost încurcate de echipele mici. Noi avem șansa noastră, jucăm acasă, jucătorii așteaptă cu nerăbdare, sperăm să avem și publicul. Sper să fie șapte mii de oameni la stadion. Cel mai mult ne bucură că vom juca acasă, în fața fanilor noștri. Sper să nu dezamăgim”, a declarat Șfaițer la Digi Sport.
Moldovenii s-ar mulțumi și cu un egal: „Vom face față cu siguranță”
„CFR are probleme de omogenitate, chiar dacă este un adversar de respectat. Noi am demontrat în Cupa României, unde am jucat ani la rând, deci nu avem de ce să ne temem. Suntem conștienți de impactul cu Liga 1. Un egal ar fi bun pentru noi. Toată lumea își dorește puncte, orice punct este important. Un egal ar fi aur cu CFR Cluj. Vom face față cu siguranță”, a încheiat președintele Botoșaniului