Botoșaniul se desparte și de Stojkov. Șfaițer: „Visa să ia mulți bani”. Urmează Dennis Ivanovs?
Președintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a declarat marți că jucătorul macedonean Aco Stojkov a refuzat oferta de prelungire făcută de gruparea botoșăneană.
”Am discutat cu Aco Stojkov să prelungim înțelegerea. Noi i-am dat un termen de gândire și am impus o anumită limită este care nu putem trece. Stojkov visa, probabil, să ia mulți bani de la Botoșani! La noi nu e lapte și miere! Nu putem să destabilizăm vestiarul dându-i unui jucător o sumă foarte mare. La noi, contractele sunt apropiate ca valoare și nu putem onora pretențiile lui Stojkov, care oricum nu a demonstrat că ar fi de neînlocuit. I-am mulțumit pentru ceea ce a făcut pentru noi și i-am urat baftă în continuare”, a spus Cornel Șfaițer.
Oficialul formației botoșănene a precizat că și Deniss Ivanovs s-ar putea să nu-și mai prelungească înțelegerea: „La fel ca în cazul lui Stojkov, noi i-am dat un termen lui Ivanovs să se gândească dacă mai vrea să continue la noi sau nu. N-am primit niciun răspuns. Asta înseamnă ori că oferta noastră nu îi convine, ori că și-a găsit deja altă echipă”.