În ciuda faptului că au pierdut fotbaliști importanți în această vară, precum: Jonathan Rodrigues, Ulrich Meleke (ambii ajunși la campioana CFR Cluj), Hamidou Keyta (Santa Clara, din prima ligă portugheză), Stefan Ashkovski (Sepsi Sfântu Gheorghe), Marcel Holzmann (Clinceni), Mahmoud Al Mawas sau Hidajet Hankić (Botev Plovdiv) și pare să-l fi integrat, deocamdată, doar pe „închizătorul” Malcom Edjouma, FC Botoșani a început foarte bine sezonul.
Strângând 7 puncte, moldovenii sunt pe locul 3 și ajung la meciul cu UTA extrem de încrezători în forțele lor după succesul cu 2-1 pe terenul deținătoarei bronzului național, Universitatea Craiova.
Evident, Botoșaniul vrea să avanseze și mai mult în clasament, cu atât mai mult cu cât joacă pe teren propriu.
Totuși, stafful tehnic condus de Marius Croitoru e pus în gardă de trupa arădeană, neînvinsă și ea după disputele cu Farul, FC Argeș și FCSB.
„În spatele rezultatelor noastre este o muncă zi de zi pe care băieții încearcă să o ducă la un nivel cât mai ridicat. Sperăm să nu ne oprim aici cu meciurile bune și rezultatele pozitive iar la finalul campionatului să ne clasăm pe un loc cât mai bun.
Cu UTA sunt trei puncte foarte importante puse în joc. Ca să dăm greutate punctelor câștigate la Craiova ne trebuie un meci bun și un rezultat pozitiv. UTA e schimbată în bine față de anul trecut, e o echipă puternică, o echipă care joacă un fotbal agresiv, un fotbal bazat pe muncă și disciplină”, a spus Alin Bejan, antrenorul secund al celor de la Botoșani.
După plecarea de la UTA în iarna lui 2020, Alin Șeroni s-a impus rapid în defensiva botoșăneană și e anunțat titular și în meciul de vineri seară.
„Sunt ok șapte puncte în primele trei etape. Pentru noi e un început foarte bun. Referitor la meciul care urmează, va fi foarte dificil. Un adversar foarte bun. S-au întărit și ei, cum ne-am întărit și noi. Încercăm să facem o partidă foarte bună, cum am făcut cu Craiova și să obținem cele trei puncte. Anul trecut nu am câștigat contra lor. La ei am făcut 0-0, iar aici am pierdut. Încercăm să obținem prima victorie împotriva lor și să adunăm cât mai multe puncte”, spune masivul apărător născut la Lugoj.
Tot din Timiș, dar chiar din municipiu, de la Poli, s-a transferat la Botoșani și portarul Mario Contra (21 de ani).
„Sperăm să fie un rezultat bun, după victoria de la Craiova. Trebuie să continuăm neînvinși. Întâlnim o echipă bună, cu suporteri, condiții. Arată mai bine decât anul trecut. Ne așteaptă un meci dificil dar noi mergem să luăm cele trei puncte”, spune rezerva lui Eduard Pap, poate omul numărul unu al moldovenilor în startul noului sezon competițional.
Meciul dintre FC Botoșani și UTA se va juca vineri de la ora 18.30. Prețul biletelor este 15 lei la peluze și 30 de lei la tribune. Pe lângă bilet, suporterii vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a unui test cu rezultat negativ.
FOTO: btonline.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER