UPDATE: Florin Iacob a fost la palatul lui Gigi. Impresarul spune că jucătorul s-a înțeles cu patronul, dar că acesta se poate doar antena cu Steaua
„Detaliile transferului sunt rezolvate. Ne-am înțeles, jucătorul are acceptul lui Iancu și se va pregăti cu Steaua”, a declarat Iacob
Transferul e blocat în acest moment de ANAF din cauza sechestrului pus de FISC pe jucătorii lui Poli „Cei doi jucători nu pot fi legitimați decât după ce vor primi o hârtie de la ANAF, care să arate că banii au fost trimiși la Finanțe. În aceeași situație se află și Mihai Costea”, a declarat pentru ProSport directorul competiții de la LFP, Mircea Cezar Ionescu
Prima veste bună pentru Levi: israelianul a avut azi un jucător în plus la antrenamente. Nikolic a făcut primul antrenament la Mogoșoaia, iar după amiază este așteptat și Bourceanu
Muntenegreanul Stefan Nikolici a efectuat, marți dimineață, primul antrenament alături de Steaua, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia.
Nikolici, achiziționat de la FC Timișoara, a participat la antrenamentul de la 9.30 al Stelei.
La al doilea antrenament al zilei, programat la ora 17.15, va fi prezent probabil și celălalt fotbalist achiziționat de la FC Timișoara, Alexandru Bourceanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER