Bourceanu a fost diagnosticat cu tendinită cvadricipitală. Mijlocașul va absenta cel puțin o lună

Steaua a transferat în două zile trei jucători, sub formă de împrumut, Paul Papp, Alexandru Bourceanu și Raul Rusescu urmând să îmbrace în acest sezon tricoul echipei din Ghencea.

Fostul căpitan a venit de la Trabzonspor, dar momentan nu poate fi folosit de Costel Gâlcă pentru că este accidentat. Steaua a anunțat în această seară că jucătorul a fost diagnosticat cu o tendinită cvadricipitală, iar perioada estimată pentru reabilitarea sa din punct de vedere medical este de aproximativ o lună. Pentru că nu a făcut pregatirea specifică înaintea începerii sezonului, revenirea sa pe teren ar putea fi amânată și după perioada de recuperare medicală.

Ce este tendinită cvadricipitală

Problemele de aliniament articular și periarticular, tonusul muscular deficitar sau suprasolicitarea articulației genunchiului pot conduce la afectarea articulației, a mușchiului cvadricipital și a tendonului acestuia. Se ajunge la apariția unui sindrom dureros, însoțit sau nu de inflamație articulară, dar și la insuficiență musculară, cu instabilitatea genunchiului. Aceste probleme pot afecta persoane de toate vârstele, indiferent de sex, dar majoritatea pacienților cu suferință a genunchiului desfășoara mai mult sau mai putin ocazional, activități sportive și de agrement, precum fotbal, volei, tenis, schiatul.

Tendinita cvadricipitală este o afectiune  autolimitată, altfel spus, starea de repaus, modificarea pattern-ului de activitate și terapia fizicalkinetică, cu reluarea treptată a activității fizice, pot conduce la refacerea tendonului. Recidiva este comună pacienților care nu realizează repausul tendonului cvadricipital pentru a se asigura o vindecare completă înainte de reluarea activitităților solicitante. Se recomandă program de kinetoterapie timp de patru până la șase săptămâni, pentru a se corecta dezechilibrele musculare și a se îmbunătăți funcția mecanică cvadricipitală și a permite pacienților să se întoarcă la nivelul lor anterior de activitate, fără simptome recurente.

Sursa: saptamanamedicala.ro

Publicat: 02 09. 2014, 21:19
Actualizat: 02 09. 2014, 22:06