Bourceanu:** „Dacă reușim să trecem de Dinamo, vom demonstra că suntem o echipă puternică”
Alex Bourceanu regretă că Poli Timișoara nu s-a putut impune pe
terenul Oțelului, dar spune că o victorie sâmbătă cu Dinamo ar mai
repara imaginea clubului în fața fanilor bănățeni.
„Oțelul e campioană, asta e, noi sperăm să terminăm pe
locul doi. Sincer, nici nu am sperat că va fi altfel. Nu mai știam
ce să simt, eram foarte bulversat când s-a terminat meciul. Am
sperat tot timpul că vom obține victoria, am sperat până la final
că vom egala. A fost un sentiment de tristețe și neîmplinire. M-am
dezamăgit pe mine, i-am dezamăgit pe cei dragi, care au preferat să
rămână acasă, să nu audă cine știe ce la stadion. Îmi pare rău că
i-am dezamăgit pe fani, pe cei de la Galați, pe cei din Piața
Unirii, pe cei de la televizor. Cred că cei mai supărați suntem
noi. Ne-am cerut scuze, ne tot cerem, dar acum e târziu. N-am
reușit să câștigăm puncte în mai multe meciuri, n-am reușit să
batem nici la Galați.
Sincer, nici nu știu dacă m-au scuipat suporterii după meci, au
intrat pe teren și am zis că e mai bine să plec la vestiar,
gândindu-mă că orice este posibil. Prima idee a fost să merg la
galerie, dar când am văzut că se adună lumea, am zis că e mai bine
să mergem la vestiar, gălățenii desfăceau șampania, iar noi ne
plângeam de milă. Au marcat două goluri, asta au avut în plus. Au
arătat ce au arătat tot sezonul, organizare, forță de grup și nu
s-au împiedicat așa cum anticipa lumea când erau pe locul
întâi.
Dacă aș fi bătut direct în aut de poartă probabil n-ar fi dat golul
doi. Eu zic că am luptat, n-am practicat un joc foarte spectaculos,
dar a fost jocul nostru pe care l-am practicat tot anul. Îmi pare
rău că în momentele grele nu sunt mai mulți oameni alături de noi,
n-am auzit decât reproșuri, dar e normal, n-am obținut performanța
pe care o aștepta lumea. Dacă gândim la rece, locul doi nu e o
performanță, dar e un loc bun, sperăm să-l păstrăm. Nu e ce ne-am
dorit, dar trebuie să ne mulțumim cu asta.
A fost un of de-al meu, după ce am suportat adversitatea
gălățenilor. Încă din aeroport, cum am ajuns, am auzit cuvinte
grele. Poate e normal să înjuri pe stadion, dar nu așa. Suferința
pe care o simțim acum va fi foarte greu de îndepărtat până la
meciul cu Dinamo. Dacă reușim să trecem de Dinamo, vom demonstra că
suntem o echipă puternică a campionatului. Cei din conducere ar fi
putut avea alt comportament, dar au fost alături de noi și le
mulțumesc. N-am citit presa, pentru că trebuie să ne concentrăm la
ultimul meci. Nu știu nimic de CFR, de niciun transfer, eu sunt la
Timișoara.
Știm că e o rivalitate de tradiție, dar cred că nici lumea și nici
noi nu mai simțim acel ceva, știm că nu mai putem atinge primul
loc. Indiferent de asta, trebuie să ne adunăm și să câștigăm cu
Dinamo. Ne-am tot gândit, am vorbit și în vestiar, ne-am dori să
fie cât mai mulți și să ne încurajeze, pentru că avem nevoie. Dacă
vor fi altfel, îi înțelegem, e decizia lor, pentru că au fost
alături de noi și la greu. Știm că i-am dezamăgit, nu știu care va
fi reacția lor, sper să fie una bună.
Aș continua cu plăcere alături de acest grup, dacă ar fi să plec
undeva aș vrea să plec în străinătate. Știu că nu am foarte multe
oportunități din punct de vedere fotbalistic, nu m-aș vedea la o
echipă bună, dar mi-ar plăcea în Germania. Poate nu sunt realist,
poate nu mă evaluez bine, poate merit mai mult, poate mai puțin. Nu
cred că aș putea juca în Anglia sau Spania, dar cred că în multe
campionate aș putea juca la echipe de la mijlocul clasamentului în
jos. Acum aș vrea să rămân la Timișoara, suntem uniți, am avut
rezultate bune, am fost foarte aproape de un titlu.
E normal să joc simplu, la cel mai apropiat om. Dacă nu pot să
driblez, e normal să pasez sigur, să păstrez posesia. Trebuie să
pasez cât mai repede, am îcnercat și diagonale, dar nu mi-au
reușit. Va rămâne regretul pentru toată viața, dar trebuie să ne
concentrăm la fotbal”, a spus Bourceanu.