Închizătorul de 25 de ani al Timișoarei nu va pleca la Marbella, așa cum anunțaseră cei de la club la începutul anului. Bourceanu urmează în continuare un program de recuperare la o clinică din București.
Alex, vei ajunge în cantonamentul din Spania? Din câte știu eu, nu am cum să ajung. Sunt în grafic cu recuperarea și mă simt foarte bine. Perioada de recuperare la ceea ce mi s-a făcut mie la genunchi e cam de opt-zece săptămâni. Sunt de-abia cinci săptămâni și nu e nimic în neregulă. A fost doar o neînțelegere. Am început să alerg, dar doar pe bandă, am dat și în minge de câteva ori, nu mă doare, însă e nevoie de timp ca meniscul să se prindă calumea.
Când preconizezi că vei reintra într-un meci oficial? Eu încă sper să pot intra din prima etapă, dar asta e doar o dorință, pentru că nu cred că voi putea fi atunci la o capacitate bună din punctul de vedere al efortului.
Ai mai avut vreo accidentare de genul acesta în carieră? Am mai avut în 2007, la meniscul intern de la genunchiul drept, a fost o operație clasică, meniscul a fost doar curățat, am stat doar patru-cinci săptămâni.
Ai mai ratat vreodată pregătirea de iarnă? Da. Am avut o entorsă la glezna dreaptă în 2008, cu jumătate de an înainte să ajung în prima ligă. Atunci am ratat toată pregătirea fizică de iarnă, nu puteam alerga pentru că mă durea când călcam. Nu fac un necaz din asta, sper să îmi revin cât mai repede, dar nu vreau să forțez și după aceea să mai stau două-trei luni. Mi-e dor de fotbal, dar mai dor mi-e să fiu sănătos.
„Am pierdut jucători importanți”
Sunteți favoriți la titlu la casele de pariuri. Ești de aceeași părere? Nu, favoriți sunt Oțelul Galați, e clar. Au cinci puncte avans. Noi avem șanse egale cu restul plutonului, de șase-șapte echipe. Până la CFR inclusiv, toate avem șanse egale la titlu. În schimb, Oțelul are un mic plus, cinci puncte sunt destul de multe.
Ce aveți în plus față de sezonul trecut? Suntem mai omogeni, avem mai multă experiență, echipa a mai trecut prin două momente în care s-a bătut la titlu, dar cred că pe lângă plusuri avem și minusuri, pentru că am pierdut jucători importanți.
„Nu știu nimic despre Dusan Uhrin, încă nu ne-am întâlnit. Știu că e un antrenor profesionist, asta e cel mai important”, Alexandru Bourceanu, mijlocaș Poli Timișoara
„Meniscul era ciupit, aproape rupt, din 2009. Am jucat fără probleme, însă de la meciul cu Vaslui început să mă doară și a trebuit să mă operez”, Alexandru Bourceanu, mijlocaș Poli Timișoara
„Dacă genunchiul nu mă mai supără, în patru săptămâni voi fi din nou ca înainte”, Alexandru Bourceanu, mijlocaș Poli Timișoara
„Am pierdut un prieten, pe Contra”
Alexandru Bourceanu nu ascunde faptul că plecarea lui Cosmin Contra de la Poli nu i-a picat bine. „Dacă spun că îl regret, se va interpreta, dar pentru mine Cosmin a fost un foarte bun prieten și regret că nu mai e cu noi, sub orice formă, jucător, antrenor, în conducere, nu contează. E un băiat cu mare caracter. Știi cum e, antrenorii vin, pleacă, dar eu și colegii mei am pierdut un foarte bun prieten”, a spus Bourceanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER