Bourceanu este din ce în ce mai aporpare de Steaua. Clubul bucureștean nu este însă singura variantă pentru mijlocașul bănățean. Conform spuselor impresarului său, Florin Iacob, jucătorul mai este dorit și de un club din străinătate, dar și de FC Vaslui.
Alexandru Bourceanu nu este singurul jucător al Timișoarei car a stârnit interesul marilor cluburi, Axente intrând și el în atenția echipelor din Liga 1.
„Negocierile sunt în curs. Mi-au spus ultima ofertă, am vorbit și cu domnul Iancu. Mai este o variantă și cu Vasluiul, dar puțin probabilă, clubul lui Porumboiu nu are voie să facă încă transferuri.
Nu a fost vorba de o ofertă jignitoare, era mai mică decât cea de la Timișoara, dar Gigi Becali a înțeles și a suplimentat-o.
Bourceanu e un tip puternic, stăpân pe el, nu a fost afectat de toate speculațiile care l-au avut în prim plan. Nu dorește să rămână în România, i-ar plăcea să plece în străinătate. Suntem chiar în discuții cu un club din afară care îl dorește.
Am vorbit înainte de Supercupă cu domnul Becali despre transferul mijlocașului la Steaua.
Steaua nu-l dorește pe Axente. Mihai Stoica mi-a spus că îi place, dar nu are nevoie de jucători pe acel post. Totuși, pentru jucător există interes de la alte cluburi din țară”, a spus Florin Iacob la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER