Gigi Becali a declarat că este încântat de modul în care evoluează mijlocașul Alexandru Bourceanu, pe care a reușit să-l transfere astăzi de la Poli Timișoara.
„Bourceanu nu are nevoie de timp de acomodare și nici de explicații tactice. Pe el îl bagi în teren și știe ce are de făcut. El e ca un gladiator, își ia sabia în mână și se oprește în poarta lui Bălgrădean, Nuno Claro sau Dani Coman. Bourceanu este jucătorul care atunci când îl ai în teren ai 12 jucători. E un jucător agresiv, de luptă, comparabil cu Rădoi, Paraschiv și Lovin. Agresivitatea sa dă curaj echipei. E un atu!”, a spus Becali.
Patronul Stelist a adăugat că pe lângă achizițiile pe care le-a făcut pentru echipa sa trebuie luate în calcul și alți fotbaliști din lotul său.
„Pe ce va veni nou la echipă, vin încă doi, Matei și Brandan, pe care deja îi avem în lot, pentru că pe Brandan nu poți să-l iei în calcul. El nu joacă pe postul lui. Se va schimba toată fața echipei. Latovlevici când va reveni la viteza cu care ne-a obișnuit atunci mai vorbim. Matei m-a încântat. Cu el în teren se schimbă toată tactica. Să nu-l uităm nici pe Geraldo. Eu am fost un idiot că tot am crezut în Bicfalvi și cred că odată cu noii jucători vom aveam cel mai bun lot”, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER