Bourceanu:** „Timișoara a fost mediocră în prima jumătate de sezon!”

Mijlocașul echipei FC Timișoara,
Alexandru Bourceanu, a declarat, miercuri, într-o conferință de
presă, că gruparea bănățeană nu a fost nici fantastică, nici slabă,
ci doar mediocră în această primă jumătate de sezon.

„Noi am avut vreun recul?!
N-am fost fantastici, nu am fost nici slabi, am fost mediocri. Cine
a spus că Oțelul va avea un recul, așa cum a avut și Rapidul?
Analiștii? Unde au jucat fotbal? Aici nu suntem la
politică”
, a spus Bourceanu.

FC Timișoara a fost eliminată de
echipa Manchester City în play-off-ul Ligii Europa, a părăsit Cupa
României în faza sferturilor de finală, iar după disputarea a 15
etape ocupă locul doi cu șapte victorii și opt remize, la patru
puncte de liderul Oțelul Galați, adversarul din etapa a XVI-a a
Ligii I.

Alexandru Bourceanu regretă că nu
va putea evolua împotriva fostei sale echipei, Oțelul Galați.
„Sigur nu joc. Sunt accidentat. Sper să revin cât mai
repede. Când o să mă lase genunchiul, o să revin. Pentru mine e
special, pentru că sunt gălățean și că am jucat numai la Oțelul
înainte să vin la Timișoara. Îmi pare rău că nu voi putea să joc,
poate doar dacă vine un magician să mă refac. Am o întindere la
ligamentul colateral extern, suferită în minutul 80 al meciului cu
Vaslui. Cred că săptămâna viitoare voi fi apt. Meniscul e aproape
rupt, iar o bucată din el e desprinsă și sunt păreri și păreri cum
că ar trebui să mă operez. Voi juca așa cât voi putea”
, a
adăugat Bourceanu.

Mijlocașul timișorean consideră că
meciul se va încheia cu o diferență de maximum un gol.
„Întâlnim echipa de pe primul loc, redutabilă, foarte bună,
foarte organizată, care în multe momente joacă pe contraatac.
Îmbinarea dintre tinerețe și experiență a adus rezultate. Oțelul
are un antrenor foarte bun și cred că ne așteaptă un meci foarte
intens care se va decide la limită. Sperăm să fim noi cei care vom
câștiga. O înfrângere a noastră ar mări ecartul la șapte puncte și
nu știu cine ar mai reuși să ajungă pe Oțelul dacă ar avea cadența
de până acum. Presiunea e pe ambele echipe, trebuie să câștigăm
pentru că jucăm acasă. Presiunea e mai mare pe ei, pentru că ar
face o distanță greu de remontat. E foarte bine că jucăm cu
presiune, ne vom concentra mai mult. Ne dorim cu ardoare să fim pe
primul loc până în iarnă și ar fi extraordinar să fim acolo din
multe puncte de vedere”
, a precizat Bourceanu.

Bourceanu a afirmat că din punct de
vedere invidual, FC Timișoara îi este superioară adversarei din
partida de duminică. „Din punct de vedere individual,
echipa noastră, fără supărare, are o valoare mai mare. Însă ca și
grup nu știu în ce măsură le suntem superiori. Au o atitudine
foarte bună pe care noi o avem câteodată. Ei având-o meci de meci
au reușit să pună această distanță. Au câștigat cu Dinamo, Steaua,
au făcut egal cu CFR și au avut o singură sincopă la Vaslui. E
normal să vorbim la superlativ de ei. Oțelul e o contracandidată
serioasă. Acum e la nivelul nostru, nu mai vorbim de Oțelul care se
lupta la retrogradare. Jucătorii au crescut mult în
valoare”
, a menționat Bourceanu.

Întrebat cum poate FC Timișoara să
învingă pe Oțelul, Bourceanu a răspuns: „De asta îl avem pe
Zicu, ceilalți vom munci foarte mult, el va munci, dar sperăm să
aibă acea sclipire, dar mai avem și alți jucători ca Axente sau
Goga. Probabilitatea cea mai mare e ca ei să o facă, logic,
nu?!”

Alexandru Bourceanu se aștepta să
nu fie convocat de selecționerul Răzvan Lucescu pentru partida
amicală cu Italia, chiar dacă nu ar fi fost accidentat. „Nu
mă așteptam să fiu convocat, pentru că nu am fost niciodată în
mandatul domnului Răzvan Lucescu. Dacă aș fi fost convocat, ar fi
fost o mare surpriză. Alexa e un jucător foarte valoros, poate juca
oricând în echipa națională. Cu suplinirea lui Rădoi nu e problema
noastră, încerci să îmi dai momeală să intrăm într-un scandal și nu
cred că sunt eu fraierul”
, a precizat Bourceanu.

Partida FC Timișoara – Oțelul
Galați, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa,
duminică, de la ora 20.30.

Sursa: Mediafax

Publicat: 17 11. 2010, 16:28
Actualizat: 17 11. 2010, 17:44