Jose Peseiro a decis să nu-i oprească în lot pe rebelii Pierre Boya și Vladimir Bozovic.
Nici Djalovic nu va evolua cu FC Vaslui. Cel mai probabil, cei trei jucători vor părăsi Giuleștiul din iarnă. Jose Peseiro ia măsuri extreme atunci când vine vorba de acte de indisciplină la echipă. Tehnicianul giuleștenilor a luat o decizie de-a dreptul șocantă, lăsându-i în afara lotului pentru meciul de astăzi, cu FC Vaslui, pe Boya, Bozovic și Djalovic. Peseiro l-a schimbat la Craiova pe Bozovic în cea de-a doua repriză, antrenorul fiind nemulțumit de randamentul acestuia.
După ce a văzut plăcuța care arăta numărul său, muntenegreanul a avut o ieșire nervoasă. Fundașul a refuzat să vină spre banca de rezerve, și a plecat direct la vestiar, făcând un semn de lehamite spre portughez! Gestul l-a costat enorm pe fundaș. Jose Peseiro a decis să nu-l includă pe muntenegrean în lotul pentru partida cu FC Vaslui.
Și Boya a sărit din schemă, tot pentru acte de indisciplină și pentru că giuleștenii îi reproșează și viața extrasportivă, știut fiind faptul că atacantul se află în conflict cu conducerea clubului, deoarece este nemulțumit de salariul pe care îl are, de 180.000 de euro pe sezon.
Radomir Djalovic vrea să plece
Și Radomir Djalovic a fost lăsat în afara lotului de Jose Peseiro. Motivul? Fostul vârf al formației HNK Rijeka i-a anunțat pe oficialii clubului că vrea să părăsească Giuleștiul din iarnă. Atacantul nu s-a acomodat la Rapid și nu a mai prins în ultima vreme echipa lui Jose Peseiro. Nici Marius Constantin nu a fost păstrat în lot, deoarece încă mai resimte probleme medicale.
An încheiat pentru Pitbull
Pitbull (foto) ratează tot turul de campionat! Mijlocașul a suferit o ruptură la inghinali în partida cu Gaz Metan, din runda a 11-a a Ligii I, și a plecat imediat în Portugalia la recuperare. Deși giuleștenii sperau să-l folosească azi, cu FC Vaslui, șansele sunt nule. Brazilianul încă mai simte dureri la mușchii inghinali, iar rapidiștii dau vina pe medicii portughezi: „Am crezut că pot să facă minuni și să-l aducă pe teren într-o lună, dar nu au reușit așa ceva. E vina medicilor de la Porto, trebuia să fie recuperat până acum”. Dulca: „Putem învinge Rapidul”
Fostul jucător și căpitan al Rapidului, Cristi Dulca, revine în Giulești în calitate de adversar. „Rapid nu este favorită, presiunea este la ei. Atât eu, cât și Viorel Moldovan tratăm meciul ca pe oricare altul, cu multă seriozitate, și cred că putem pleca învingători. știm că Rapid și-a revenit, dar noi suntem siguri de victorie”, a declarat antrenorul secund al moldovenilor.
Mardare: „Batem sigur pe Vaslui”
Fundașul giuleștenilor, Ștefan Mardare își amenință fosta echipă, FC Vaslui. „Va fi o partidă dificilă, dar sunt sigur că Rapid va câștiga. Batem sigur, pentru că avem nevoie de cele trei puncte pentru a rămâne în lupta pentru primele două locuri. Mă simt bine în Giulești și sper ca în din retur să-mi câștig un loc de titular”, a declarat fundașul rapidist. Cel mai probabil Mardare va fi rezervă cu Vaslui.
Criza l-a amuțit pe Copos
Patronul Rapidului, George Copos, a anunțat ieri că nu mai vorbește de fotbal, din cauza crizei financiare globale. „Rapidul este mai presus de orice, mai presus chiar decât interesul meu și al domnului Taher. După meciurile cu Vaslui și cu Iași voi relua discuțiile cu Taher. Dar am spus că nu mai vorbesc despre fotbal. Criza financiară este prea mare pentru a mai vorbi de Rapid”, a spus Copos Zotta se ia de patron
„S-au cheltuit bani în două luni cât în trei ani”, spunea George Copos. Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta a replicat imediat: „Banii cu care s-au plătit salariile pe luna octombrie nu au fost aduși nici de Copos și nici de Taher. Banii au fost aduși de un management adevărat, un management de calitate, care a tot fost criticat în ultima vreme”, a declarat directorul executiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER