Brăneștiul contestă golul lui Zicu:** „A fost fault în atac”
Antrenorul secund al echipei Victoria Brănești, Ciprian Urican,
a declarat, duminică seară, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din
meciul cu FC Timișoara, că la al doilea gol al timișorenilor,
înscris de Ianis Zicu, a fost fault în atac.
„Noi am avut cinci ocazii și nu am dat gol, iar ei
dintr-o singură ocazie au reușit să înscrie. Am pierdut pentru că
golul lui Zicu a venit prea repede după al nostru. A fost fault în
atac la golul lui Zicu. Dacă nu marcau la acea fază, nu mai marcau
și se termina egal”, a spus Urican.
Fotbalistul Vali Negru, autorul golului de 1-1, a subliniat, de
asemenea, că a fost faut în atac la reușita lui Zicu.
„Jucătorul nostru a vrut să dea cu capul și Zicu l-a
împins. Arbitrul a vrut să fluiere, dar când a văzut că mingea e în
poartă s-a răzgândit. Când i-am reproșat că a fost fault în atac a
zis «Da ce nu v-a convenit când ați primit cu Steaua penalti și n-a
fost?»”, a afirmat Negru.
Formația Victoria Brănești a fost învinsă, duminică, în
deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de FC Timișoara, într-un meci
din etapa a V-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate
de Magera ’39 și Zicu ’82. Pentru oaspeți a înscris Vali Negru, în
minutul 81.