Brăneț explică cea mai controversată fază a meciului cu Dinamo

Dinamo a câștigat prmul meci din Liga 1 sub comanda lui Flavius Stoican. „Câinii” s-au impus cu 2-1 în deplasarea de la Galați, prin golurile lui Grigore și Rotariu.

În minutul 68 a avut loc cea mai controversată fază a partidei. Valentin Lazăr a scapat singur spre poarta gazdelor și este agățat de Brăneț. Arbitrul Teo Crăciunescu a dictat penalty și galben pentru portar. Brăneț a protestat, ceea ce i-a adus direct cartonașul roșu. Teo Crăciunescu a notat în raport că jucătorul gălățean l-a înjurat, lucru negat însă de Brăneț.

„Nu l-am înjurat. M-am întors cu spatele și am strigat „Hai las-o în m*** mă-sii că ai distrus tot meciul cu faza asta”. Totul s-a petrecut în afara careului și am atins și mingea”, a explicat Brăneț pentru ProSport.

Narcis Răducan, directorul general al Oțelului, a criticat maniera de arbitraj a oficialilor de joc: „Arbitrul Teo Crăciunescu a greșit arătându-i cartonașul roșu. După părerea mea, a fost exces de zel. După ce că a dictat un penalty la limită a arătat și un roșu pentru că i s-a părut că jucătorul a folosit un limbaj neortodox”.
 

Publicat: 30 09. 2013, 16:07
Actualizat: 30 09. 2013, 16:08