Brașov 0-0 cu Lokomotiv Tașkent, în al treilea amical din Turcia. Zotta: „Am arătat iar că suntem capabili de un efort foarte mare”

Echipa FC Brașov a terminat la egalitate, duminică, scor 0-0, cu formația uzbekă Lokomotiv Tașkent, în cel de-al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia, informează pagina de Facebook a grupării ardelene.

Antrenorul Vjekoslav Lokica a început meciul în următoarea formulă de echipă: Iacob – Străuț, Leko, Artjunin, Novak – Aganovici, Jurici – Matei, Constantinescu, C. Ganea – L. Ganea. Au mai jucat: Marinescu, Șeroni, Barna, Boția, Buga, Moraru, Dănălache, Păun.

Directorul general al clubului FC Brașov, Constantin Zotta, a declarat că formația sa trebuie să fie mai eficientă pe viitor.

A fost un meci foarte greu, cu locul doi din Uzbekistan. Chiar dacă oboseala este evidentă, am arătat și de data aceasta că suntem capabili de un efort foarte mare. Ne-am apărat foarte bine împotiva unor jucători valoroși, însă am ratat, cu mare ușurință, trei ocazii imense de a înscrie, dintre care două în situații de unu la unu cu portarul advers. Trebuie să fim mai eficienți pe viitor. În continuare, lucruri pozitive, nu avem accidentări„, a spus Zotta.

Următoarul meci amical al brașovenilor va avea loc marți, împotriba reprezentativei Luxemburgului.

 

Publicat: 01 02. 2015, 19:19
Actualizat: 01 02. 2015, 19:20