„Brașov are forța să termine în primele cinci locuri”
Mijlocașul echipei FC Brașov, Cătălin Munteanu, a declarat,
marți, la împlinirea a 31 de ani, că s-a obișnuit să-și
sărbătorească ziua de naștere în cantonamente, informează site-ul
oficial al clubului de sub Tâmpa.
„M-am obișnuit să-mi sărbătoresc ziua de naștere în
cantonamente. Doar când jucam în Spania aveam ocazia să pot
sărbători împreună cu familia. Îmi doresc, în primul rând, să fiu
sănatos, iar pe plan sportiv sper să avem un sezon reușit și să
obținem la finalul campionatului un loc de Liga Europa. Totul este
posibil pentru că suntem calificați în semifinalele Cupei României,
iar în campionat avem forța să terminăm în primele cinci locuri.
Avem condiții foarte bune de pregătire în acest cantonament din
Antalya. Important este să ne pregătim cât mai bine și să fim în
cea mai bună formă la startul sezonului”, a spus
Munteanu.
În afară de FC Brașov, mijlocașul a jucat de-a lungul carierei
la Steaua, Salamanca, Espanol, Albacete, Murcia și Dinamo. FC
Brașov va juca, astăzi, cel de-al doilea amical din cadrul
cantonamentului din Turcia, cu formația austriacă Mattersburg.