Meciul de la Brașov a debutat surprinzător. Dar ideal pentru oaspeții de la Pandurii, cu gol marcat chiar în minutul 3. Găsit în centrul careului de Pițurcă, Alexandru Păcurar a înfipt mingea sub transversala porții lui Stelea. Continuarea a fost una oarecum logică. Plecați în căutarea egalării, brașovenii au pus stăpânire pe mijlocul terenului, profitând și de retragerea echipei gorjene. Însă, deși au dominat, fazele fixe au fost cele care au adus cele mai importante faze de poarta. Așa a venit și egalarea în minutul 36, în urma unei lovituri libere executata impecabil de Ilyes. Și in mitanul secund, jocul a curs tot spre poarta lui Mingote, cu un plus de incisivitate pentru brașoveni față de prima repriză. Cele mai mari, ratate pe rând de Hadnagy (51), Paulo Adriano (52) și Sabrin Sburlea (60). Totuși, ultimul s-a revanșat în minutul 66, reușind golul de 2-1 printr-un șut din afara careului. Despre ultimele 20 de minute nu ar fi prea multe de povestit. Chiar dacă n-au mai forțat, Brașovul nu și-a simțit amenințat în vreun moment avantajul minim de pe tabelă. Asta pentru că Pandurii a arătat ca o echipă „moartă”, fără forța necesară pentru a reuși ceva.
Â
CLICK AICI PENTRU A PUTEA URMĂ‚RI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER