Brașovul a adus un fundaș care i-a prins pe Figo, Ronaldo și Zidane la Real!** „E mai bun ca Rui Duarte!”
Fundașul spaniol Javier Velayos, a fost prezentat oficial de FC
Brașov. Velayos, care a venit liber de contract, a jucat la Real
Madrid la toate nivelurile, începând de la vârsta de 9 ani. De
asemenea, el a fost și în lotul echipei mari, pentru 4 meciuri de
campionat, 4 de Cupa Spaniei și 1 de Liga Campionilor. Printre
antrenorii „galacticilor” cu care a lucrat se numără Juande Ramos,
Mauricio Pellegrini, Bernd Schuster și Jose Mourinho.
„Am vorbit în ultimele 2 luni de mai multe ori cu Marcel Popescu
(n.r. directorul executiv al FC Brașov), care mi-a prezentat
proiectul frumos de la Brașov. Mi-a plăcut foarte mult și de aceea
am decis să vin aici. Vreau să ajut echipă să facă performanță, să
jucăm în cupele europene, chiar și în Liga campionilor”, a spus
Javier Velayos, care a precizat că știe multe despre fotbalul
românesc: „Urmăresc foarte mult fotbalul mondial și în special pe
cel european. Cunosc ligile din această zonă, implicit și pe cel
românesc, și pot să spun că este un campionat bun, cu un fotbal
foarte tehnic și sunt bucuros că am ocazia să joc aici”.
„Cel mai
important nume”
Directorul executiv al clubului, Marcel Popescu, a precizat că „ne
bucurăm că am reușit să mai aducem un jucător de la o echipă mare
la FC Brașov. Velayos este poate cel mai important străin care a
venit să joace în România și suntem foarte fericiți că l-am adus la
Brașov. Nu a fost ușor, dar până la urmă am reușit să facem acest
transfer”.
Președintele CA al „stegarilor”, Ioan Neculaie, a adăugat și el că
„dacă a fost la Real de la 9 ani până la 23 de ani, înseamnă că
știe ceva fotbal. Ne bucurăm de transferul său și sperăm să facem
treabă bună împreună. Noi nu ne lăudăm în gura mare ca Steaua,
Dinamo sau Rapid cu obiective mărețe, vream doar să municm și să
facem totul cât mai bine”. Patronul FC Brașov a primit de la
Velayos tricoul cu care evoluat la echipa mare a Realului.
Javier Velayos a fost coleg la juniorii Realului și la echipa a
doua cu nume grele din campionatul spaniol, precum Granero, De la
Red, Negredo sau Matta. El a semnat un contract pe 2 ani, cu
opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
13
ani a petrecut Velayos la Real, din 1997 până în
2010
„Dacă a crescut de la vârsta de 9 ani în curtea Realului,
eu cred că e ceva de capului, nu? Și numai să te antrenezi alături
de marii jucători de acolo și este ceva, după părerea mea. Eu sunt
încrezător și optimist în ceea ce îl privește. Sunt convins că este
peste valoarea lui Rui Duarte și la caracter și la tot. O să
vedeți…!„, a declarat Ioan Neculaie.