Bratu nu dă șanse rivalelor:”În vară suntem campioni!”

„Câinii” au terminat anul 2008 pe primul loc. Sunt la jumătatea drumului, din ianuarie urmează restul.
În față se vede titlul, apoi apar grupele Champions League. Pentru unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din „Ștefan cel Mare” traseul este mult mai greu.

Are în față o luptă cu el însuși, cu accidentarea urâtă din meciul cu CFR, cu genunchiul care îl ține departe de minge. Acceptă să vorbească despre viitor, încărcat de imaginile din trecut. Deschide calendarul pe 2009  dedicat  Peluzei Cătălin Hîldan, iar coregrafiile realizate de ultrași parcă îl luminează.

Ianuarie și februarie: frig și muncă
Pentru el, primele luni vor fi de muncă. Între aparatele de la sală și bazin. Lupta cu recuperarea. E singura cale spre goluri.  Departe de el, colegii lui se vor pregăti în Antalya și vor începe lupta pentru a ajunge primii la finalul celeilalte jumătăți de pistă. „ O să continui recuperarea. Trebuie ca totul să meargă bine, să fiu apt sută la sută. În ianuarie și februarie o să muncesc câte șapte, opt ore pe zi la sală”, spune Bratone.

În martie se vede mingea
Primăvara se nasc speranțele, vine mărțișorul. Pentru Bratu vor începe alergările, pentru ceilalți „câini” strânsul punctelor. Se uită cu coada ochiului la mingea de lângă el și oftează. „Atunci o să vină primăvara și la mine. Să meargă totul bine și cât mai repede. În martie vreau să văd mingea”.

Vara aduce campioana
Paginile calendarului trec, iar atacantul roș-albilor se gândește la luna iunie. „Atunci mă văd cu mingea la picior, cu numele pe tabelă și cu medalia de campion la gât. Nu o să fie ușor, dar sper să iasă. Cu toții ne dorim titlul. Vrem să sărbătorim din nou în «Ștefan cel Mare» alături de fanii noștri!”, spune Bratu.

Septembrie, luna  de Ligă
Titlul de campioană va îndeplini automat un mare vis al dinamoviștilor. De la acționari și până la oamenii din tribună, Champions League este dorința supremă. „Orice fotbalist vrea să joace acolo. Cu Lazio am fost atât de aproape, dar nu a fost să fie. Acum trebuie să reușim!”, încheie vârful lui Dinamo filele unui 2009 pe care și l-ar dori perfect.

7 goluri a marcat Florin Bratu pentru Dinamo în tur, până la accidentarea din meciul cu CFR Cluj

Publicat: 24 12. 2008, 10:45
Actualizat: 24 12. 2008, 19:08