Bratu: „Nu m-a dat nimeni afară, eu am plecat! **Le mulțumesc celor 5-6 colegi care vor pleca și ei din cantonament!!!”
UPDATE 17:20 Dacă inițial Bratu a fost extrem de cumpătat în
declarații și a negat vreun conflict cu N’Doye și Prunea, ulterior
acesta și-a schimbat discursul și amenință cu dezvăluiri
incendiare. Ajuns pe aeroportul din Otopeni, Bratone a șocat. Mai
mulți jucătorii importanți din lotul lui Dinamo nu vor să intre în
cantonament pentru partida cu Bistrița, în semn de solidaritate cu
vârful.
„Nu m-a dat nimeni afară, eu am plecat din cantonament. Le
mulțumesc celor 5-6 colegi care vor să plece și ei din cantonament!
N’Doye nu mai face parte din lotul lui Dinamo, ce pot să spun eu
despre el. S-a exclus singur. Trebuie să mă întâlnesc cu impresarul
meu Giovani și, marți, într-o conferință de presă, voi spune mai
multe.„
Rugat să detalieze cine vrea să îi urmeze exemplu, atacantul
„câinilor” nu a dorit să dea informații suplimentare. Totuși,
ProSport a aflat că fotbaliștii în cauză sunt toți impresariați de
Giovan Becali.
Întrebat de ziarișiti dacă Dinamo e un capitol închis pentru el,
Bratone a punctat: „Nu pot să spun asta acum, veți afla mai
multe la conferință„
Scandal în toată regula la Dinamo. Atât Bratu, cât și N’Doye au
fost trimiși înapoi la București, să se pregătească cu echipa
secundă, din motive diferite. Senegalezul este bănuit că ar fi petrecut
în club, după partida de Cupă, de ieri, cu Dinamo, iar
Bratu pare să fi avut un conflict cu Prunea, nemulțumit că
derapajele lui N’Doye sunt tolerate de conducere.
Cert e că amândoi jucătorii au fost trimiși în Capitală, cu avioane
separate, precum conducătorii de stat, dar din alte rațiuni: să nu
se încaiere.
Bratone are versiunea proprie și explică de ce s-a întors la echipa
secundă a „câinilor”: el a cerut acest lucru pentru a avea meciuri
în picioare.
„Au fost niște mici discuții între mine și Prunea și atâta
tot. Nu e prima dată când sunt trimis la echipa a doua. Eu am
cerut, pentru că nici aseară, în Cupă, nu am fost folosit și am
nevoie de meciuri în picioare. Nu are nicio legătură cu vreun
conflict cu N’Doye.„, a spus atacantul la plecarea de pe
aeroport.