Bratu, sfat în direct pentru Rednic: „Ține-l! Ar fi o decizie bună să nu-l dai afară”. Pe cine vrea să salveze și autocritica lui „Bratone”: „Am sărit calul”
Florin Bratu (38 de ani) consideră că Dinamo ar face o greșeală dacă ar renunța la serviciile lui Tomislav Gomelt (23 de ani), fotbalist despre care crede că poate fi vândut, în viitor, pe o sumă importantă, în ciuda intenției lui Mircea Rednic de a-l pune pe liber în această vară.
Reperul lui „Bratone” e meciul foarte bun pe care mijlocașul central l-a făcut contra Craiovei, 3-0 în Ștefan cel Mare: „Singurul salariu bun pentru România este cel al lui Gomelt. Restul câștigă 4000-5000 de euro, 6000 sau 7000. Gomelt a venit cu un CV bun, are o vârstă bună și poate fi vandabil. Eu cred că Dinamo ar trebui să-l țină, ar fi o decizie bună să nu-l dea. Cu Craiova a făcut un meci extraordinar!”, a declarat Bratu, luni după-amiază, la Digi Sport.
„În unele momente am sărit calul”
Fostul antrenor din Ștefan cel Mare a vorbit și despre cauzele care l-au îndepărtat de la Dinamo, iar acum a venit momentul să recunoască unele dintre greșelile care au dus, într-un final, la înlocuirea sa cu Claudiu Niculescu: „Îmi asum niște greșeli. Știu ce am greșit. În unele momente am sărit calul, la nivel de autoritate. Mi-am dat seama unde am greșit, trebuia să gestionez altfel situația, să fiu mai echilibrat. Involuntar cred că am atras antipatii. Și la transferuri puteam face lucruri mai bune, dar acestea erau condițiile la Dinamo”, a explicat Bratu, a cărei debarcare din „Groapă” s-a produs ca urmare a unui conflict pe care l-a avut cu căpitanul Dan Nistor, pe care l-a acuzat că se gândea la transferul la FCSB și strica atmosfera din vestiar.