La Dinamo, infirmeria este plină. După Zicu, Pulhac și Ze Kalanga, acum și Florin Bratu s-a rupt. Minutul 28 al partidei din Gruia: Bratone, aflat în cursă cu Pereira, calcă greșit și se prăbușește pe gazon. Iese pe margine imediat, stafful medical al "câinilor” se apropie, jucătorul face câțiva pași, revine pe gazon, dar face semne că nu mai poate continua. Se ține cu mâna de genunchiul drept, în timp ce brancardierii îl duc la vestiar. Medicul celor din "Ștefan cel Mare”, Liviu Bătineanu, îl însoțește. În drumul spre tunel, Bratu este aplaudat de întreaga asistență. Fanii clujenilor l-au felicitat astfel pe jucătorul roș-albilor pentru reușita sa din derby-ul cu Steaua de anul trecut. Atunci, ardelenii au devenit campioni după ce roș-albaștrii au pierdut în "Groapă”.
Azi, Bratone va efectua un RMN, în urma căruia va afla exact ce leziune are la nivelul genunchiului. Atacantul este suspect de entorsă și ar putea rata meciul cu Oțelul Galați din etapa următoare, dar și partida cu Steaua, de pe 1 noiembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER