Brazilianul a călcat din nou strâmb!** Bonfim: „Filho da puta!” / Cîrțu: „Mama n-a fost curvă!”

Nici bine nu s-a încheiat incidentul cu discoteca, pentru care a
fugit din cantonament după meciul cu Oțelul Galați, că fundașul
Eder Bonfim a călcat din nou strâmb. Supărat că a fost înlocuit la
Târgu Jiu, brazilianul l-a înjurat în fața tuturor pe antrenorul
său. Pedeapsa lui Cîrțu n-a întârziat să apară, astfel că
sud-americanul a fost dat afară de la prima echipă pe o perioadă
nedeterminată.

Relația dintre Sorin Cîrțu și Eder Bonfim nu pare a fi deloc una
de prietenie. Acest lucru s-a văzut în faptele brazilianului din
ultimul timp, dar mai ales în atitudinea pe care a avut-o la meciul
cu Pandurii Tg. Jiu. În minutul 53, Cîrțu l-a înlocuit pe Bonfim cu
Bilașco, dar mutarea n-a fost deloc pe placul sud-americanului,
care în drum spre banca de rezerve l-a înjurat în limba sa pe
tehnician.

„Am
trecut multe cu vederea”

Ieri, Bonfim a fost anunțat că nu va mai fi primit în vestiarul
primei echipe: „I-am explicat băiatului: Ți-am trecut multe cu
vederea. Acum chicotești în spatele meu și zici: «Filho da puta»
(n.r: – fiu de curvă). Mama mea nu a fost curvă, eu nu am vorbit de
mama ta, că nu o cunosc. Din momentul de față eu sunt la
antrenament, tu nu ești la antrenament, eu sunt în vestiar, tu nu
poți fi în vestiar. Ai subminat autoritatea antrenorului. L-am dat
afară din vestiar”, a povestit Cîrțu.

„Eram
supărat pentru că nu am jucat bine”

Conștient de eroarea sa, Bonfim s-a apărat: „Era normal să fiu
nervos că am fost scos de pe teren. Nu am înjurat pe nimeni, ci
doar mi-am exprimat supărarea pentru că nu jucasem bine până
atunci. Nu m-am adresat lui Sorin Cîrțu”, a spus fundașul, care se
va antrena până la sfârșitul campionatului cu Steaua II.

„Să se antreneze cu Caramarin, cu Irimescu, cu Michelle,
cu cine vrea el. Eu nu-l mai antrenez pe acest băiat”,

Sorin Cîrțu, antrenor Steaua

„Nu știu dacă eu voi fi printre cei care vor fi
disponibilizați la vară, eu am contract cu Steaua în
continuare”
, Eder Bonfim, fundaș Steaua

„Am vorbit cu Cîrțu, a fost decizia lui să nu mă mai
antrenez cu prima echipă, dar vreau să știe că nu am nimic cu
el”
, Eder Bonfim, fundaș Steaua

20
de partide a disputat în total brazilianul în tricoul
Stelei

17
meciuri a jucat Bonfim ca integralist

150
de mii de euro este salariul pe care sud-americanul îl
câștigă anual de la Steaua

„Am
vrut să fac șase schimbări!”

Supărat că echipa sa nu reușește să înscrie, Sorin Cîrțu (foto)
n-a plecat la pauza meciului la vestiare pentru a le da indicații
jucătorilor, ci a rămas pe teren, transmițându-le elevilor săi
mesaje prin secunzi. Cîrțu a explicat ieri hotărârea sa: „Eram
extrem de nervos și bulversat și am zis că e mai bine să rămân pe
teren. Îmi venea să fac șase schimbări”.

Publicat: 30 04. 2011, 00:32
Actualizat: 30 04. 2011, 00:35