BREAKING NEWS | Mircea Lucescu a luat decizia finală! Anunțul făcut de L’Equipe în urmă cu câteva momente

Mircea Lucescu nu va prelua niciun club în această vară. Cotidianul francez L’Equipe susține că a aflat planurile de viitor ale tehnicianului român, iar acesta își dorește o perioadă de pauză.

Conform sursei citate, Lucescu nu va prelua nicio echipă după despărțirea de Zenit și va își va lua șase luni de pauză. Mircea Lucescu nu își caută echipă. Vara trecută, Mircea Lucescu a părăsit-o pe Șahtior pentru un proiect ambițios la Zenit Sankt Petersburg. Aflat în dificultate, tehnicianul român a fost demis la finalul sezonului. El a anunțat că va lua șase luni de pauză”, scrie cotidianul L’Equipe.

Mircea Lucescu, în vârstă de 71 de ani, și-a început cariera de antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara. A preluat apoi naționala României, din 1981 până în 1986, în ultimul an de mandat antrenând și pe Dinamo. În 1990 a plecat în Italia, unde le-a antrenat pe Pisa, Brescia și Reggiana. A revenit în campionatul României în 1997 la Rapid, iar după un sezon i-a preluat pe cei de la Inter. A revenit la Rapid pentru stagiunea 1999-2000, iar apoi au urmat Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior și Zenit. De la gruparea din Rusia a plecat după doar un sezon, după ce a terminat campionatul pe locul 3.

Publicat: 29 06. 2017, 14:07
Actualizat: 29 06. 2017, 14:12