Partida FC Timișoara – Dinamo, din cadrul etapei a 14-a a Ligii I, va fi arbitrată de o brigadă din Germania, avându-l la centru pe arbitrul FIFA, Manuel Gräfe, anunță site-ul oficial al Federației Germane de Fotbal, citat de Mediafax.
Manuel Gräfe va fi ajutat la cele două linii de Sascha Thielert și Dirk Margenberg.
Gräfe va conduce la centru partida Olanda – Spania, din cadrul grupei a 4-a a preliminariilor pentru Campionatul European U21, partidă care se va disputa marți.
Contactat de Mediafax, președintele CCA, Vasile Avram, a refuzat să dezvăluie numele celor trei arbitri delegați la meciul FC Timișoara – Dinamo, dar a precizat totuși că aceștia vor fi din Germania.
„La meciul FC Timișoara – Dinamo va fi delegată o brigadă din Germania, dar nu pot să vă spun momentan numele acestora”, a spus Avram.
Partida FC Timișoara – Dinamo, din cadrul etapei a 14-a a Ligii I, se va disputa luni, 23 noiembrie, de la ora 18.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER