Partida de sâmbătă dintre Dinamo și CFR Cluj, care se va juca în „Ștefan cel Mare”, începând cu ora 21:45, are șanse mari să fie oficiată de arbitri din Grecia. Acesta este al doilea meci consecutiv în care Dinamo va fi arbitrată de străini, după ce partida cu Unviersitatea Cluj de miercuri a fost condusă de o brigadă din Slovacia, care l-a avut la centru pe Richard Trutz, iar la cele două tușe pe Tomas Somolani și Ondrej Brenza. Altfel, „câinii” vor avea parte de „fluierași” de peste hotare și la derby-ul din deplasare cu Steaua din etapa a 33-a.
Cu două zile înaintea meciului Dinamo – CFR Cluj, Cristi Pulhac, fundașul „câinilor”, vrea cu orice preț să câștige partida cu ardelenii din Gruia. „Dacă vom învinge CFR, pentru mine e ca și cum aș câștiga campionatul. Este un meci pentru orgoliul nostru„, a declarat fundașul la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER