Bruno Costa este dorit la Poli

Deși Timișoara are patru portari sub contract, Taborda, Pantilimon, Zimmermann și Popa, ea este interesată și de portughezul Costa. La 22 de ani și 1,87 m înălțime, Bruno Costa reprezintă pentru Poli o variantă pentru a crește concurența. Surse autorizate din clubul bănățean au confirmat că fotbalistului i s-a făcut deja o ofertă. Dacă va semna cu Poli, portughezul nu ar fi la prima aventură în România. În returul sezonului trecut el a evoluat la CS Otopeni, fiind împrumutat de la Benfica Lisabona. În această vară, Costa s-a întors în Portugalia, dar nu a mai dorit să rămână la „vulturi”, și dacă ar veni la Timișoara, ar face-o liber de contract. Mugur Porumbacu, director sportiv la Otopeni, ultima echipă unde a jucat lusitanul, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Costa. „Are potențial, iese foarte bine din poartă, are înălțime și forță în picioare”, a precizat Porumbacu. În această vreme, ceilalți doi goalkeeperi sub contract cu Poli au situații diferite. De la Marius Popa încă se așteaptă un răspuns în privința prelungirii contractului, iar Cristian Zimmermann, ajuns la 25 de ani, va fi dirijat către Buftea, acolo unde au mai ajuns câțiva fotbaliști de perspectivă ai Timișoarei.

Publicat: 06 08. 2008, 21:32
Actualizat: 07 08. 2008, 00:47